Trezire spirituală în Nepal: Numărul creștinilor a depășit un milion și există mai mult de 8.000 de biserici creștine

Tot mai mulți oameni din Nepal se întorc la Cristos încă de când națiunea predominant hindusă din Asia de Sud a ajuns seculară în 2008. Nepalul are peste un milion de creștini convertiți în prezent, numărul acestora fiind în creștere, a raportat Asia Review Nikkei, conform portalului The Christian Post, adăugând că țara găzduiește, de asemenea, mai mult de 8.000 de biserici creștine.

În mod deosebit, creștinismul a găsit o cale de atracție în rândul grupurilor minoritare tribale de deal din Nepal, cum ar fi kirats și daliții, sau celor care aparțin celei mai mici „intangibile” caste. Datele Federației Naționale a Creștinilor din Nepal (FNCN) estimează că 60% din toți creștinii din Nepal sunt dalit, casta care alcătuiește populația de 30 milioane a țării.

Dil Maya, o femeie în vârstă de 70 de ani din rândul tribului dalit, de exemplu, s-a convertit la creștinism în urma vindecării miraculoase a soțului ei, după ce s-a rugat într-o biserică. „Soțul meu Dhan Bahadur a căzut foarte bolnav odată și niciun doctor nu l-a putut vindeca. Cineva mi-a spus să merg la o biserică și să mă rog, iar acesta este modul prin care am ajuns aici prima oară”, a declarat Maya pentru Asia Review Nikkei. „Soțul meu a fost vindecat, dar m-am simțit și eu vindecată, deoarece, pentru prima dată în viața mea, m-am simțit acceptată de către o comunitate. Nimeni nu m-a acceptat până acum. Mă simt acceptată aici”, a spus ea.

Nu oricine se convertește la creștinism în Nepal face parte din casta inferioară. De exemplu, M. J. Shah, care a venit dintr-o familie regală, s-a convertit la creștinism după o viață de păcat. „Înainte, am fost un cartofor, un luptător, bețiv și un consumator de droguri. Obișnuiam să bat oamenii. Am fost teribil”, a recunoscut Shah, care L-a găsit pe Hristos în 2005. De asemenea, el a împărtășit cum apreciază simțul apartenenței care vine odată cu creștinismul. „Un lucru care-mi place la creștini este că ei cred că toți creștinii aparțin unei singure familii”, a spus el.

Chandra Man, nepaleză, vicesecretar general al FNCN, a declarat că cutremurul care a lovit Nepalul în luna aprilie, anul trecut, a ajutat creștinismul să crească în țară. „Unde guvernul nu a reușit să ajungă, au ajuns creștinii. Ne-am dus la districte greu accesibile cu alimente, apă și provizii medicale. Am avut fonduri de la bisericile din afară. În acest fel, creștinii au fost mai utili pentru societate”, a spus nepaleza.

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine