Tatiana Sofia Cincasciuc: „Am văzut ura jihadiștilor, mândria kurzilor, durerea yazidiților și credința creștinilor”

Pe data de 19 decembrie am întreprins singură prima mea călătorie în continentul asiatic, mai exact în Irak. Am petrecut în zona Kurdistanului irakian o săptămână incredibilă, în compania unor persoane minunate, săptămână ce a devenit cea mai importantă experiență din viața mea de până acum. În acest articol vă voi povesti cu detalii tot ce am trăit de pe 20 decembrie (ziua în care am ajuns) până pe 27, când m-am întors.

După cum am spus mai sus, am plecat din Madrid pe 19, cu avionul, și trebuia să ajung în Arbil (Irak) pe 20, la ora 1:45. Din Madrid am făcut prima oprire în Istanbul, pentru trasbord. Era 20:40, ora locală. La ora 22:05 am zburat din Istanbul spre Ankara, unde  am aterizat pentru a se urca alți pasageri. Însă în Ankara a trebuit să ne dăm jos cu toții deoarece, din cauza brumei foarte mari din Arbil (destinația finală), aeroportul irakian fusese închis. Era ora 23:10. În loc să așteptăm 40 de minute pentru a se urca noii pasageri, am așteptat 12 ore, fiindcă zborul a fost anulat până în dimineața următoare. Am petrecut cea mai friguroasă zi din viața mea, „dormind” în sala de așteptare a aeroportului din Ankara, chiar în ziua în care ambasadorul rus fusese asasinat în capitala turcă. Așa că am ajuns în Arbil în jurul orei 14:30, în ziua de 20 decembrie.

Ziua întâi, 20 decembrie: Colegul meu german, Eduard Pröls, m-a așteptat în aeroport și m-a dus în taxiu la hotelul din Ankawa (cartierul aproape în totalitate creștin din Arbil), în care ne-am găzduit în acea zi. Seara am asistat la serbarea de Crăciun a unor copilași din familii de refugiați creștini, ce au fost obligați să fugă din Qaraqosh în Arbil acum doi ani, când grupul terorist ISIS ori Daesh a preluat controlul orșului. Acum aceste familii trăiesc în Arbil, la ultimul etaj al unui mall, în condiții foarte umile. Cu toate acestea, în acea seara nu am văzut tristețe pe chipurile lor, ci bucurie pentru serbarea copilașilor lor și sosirea lui Moș Crăciun.

Înainte de serbare i-am cunoscut pe Rabea -fundator al organizației Nisha și diacon catolic, ce oferă ajutor și educației refugiaților din orașul Aloqosh-, și pe membrii organizației Etuti (foto mai jos), formată din creștini irakieni ortodocși de clasă socială cât de cât ridicată, dispuși să îi ajute pe frații lor aflați în nevoie.

După serbare l-am cunoscut în persoană pe Melad, un tânăr creștin catolic -ce fost nevoit să fugă și el din Qaraqosh în Ankawa din cauza persecuției religioase- și prieten al organizației CitizenGO. Cunoaşteţi povestea lui Melad într-un filmuleţ VIDEO AICI.

Ziua a doua, 21 decembrie: Eduard și cu mine am plecat împreună cu Rabea spre Alqosh și Duhok, orașe din nordul Irakului. În Alqosh, oraș format 100% din creștini, am cunoscut minunata familie a lui Rabea: pe Klara, soția sa, pe Rose și Bana, fetițele sale, pe Randa, cumnata sa, precum și pe părinții și frații lui Randa. De pe 21 până pe 26 decembrie dimineața am stat acasă la familia lui Randa, dormind cu ea și sora ei mai mică, Nardeen. S-au purtat excepțional cu mine, iar eu le-am dăruit, printre alte lucruri, un tablou cu Vlad Țepeș și Castelul Bran, pentru a-și aminti întotdeauna de mine.

Ziua a treia, 22 decembrie: De dimineața, Rabea ne-a dus pe mine, Eduard, Randa și Nardeen să vizităm mănăstirea catolică de rit caldean a Sfântului Rabban Hormizd, fundată în anul 640 după Cristos. Am văzut cu ochii mei găurile în care locuiau călugării din secolul al VII-lea, după Cristos. Absolut incredibil!

VEDEŢI întreg jurnalul din călătoria autoarei în IRAK, cu imagini foto şi impresii emoţionante pe blogul CitizenGO AICI!

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine