Legea parteneriatului civil, care permite o alternativă la căsătorie, a primit aviz în Parlament

Comisia pentru drepturile omului a avizat favorabil Legea parteneriatului civil, în şedinţa de miercuri, a declarat iniţiatorul proiectului, fostul deputat Remus Cernea, afirmând că noul Parlament pare a avea „un alt chip şi suflu”, scrie Mediafax.

Cernea a afirmat că 22 de state membre UE au legislaţii similare, inclusiv ţări majoritar ortodoxe precum Grecia şi Cipru.

Ultimele recensăminte au arătat că de facto peste 800.000 de cetăţeni români trăiesc în astfel de uniuni consensuale, însă, nerecunoscute de stat.

Propunerea legislativă prevede că parteneriatul civil este un contract încheiat, fără discriminare, între două persoane care decid să convieţuiască în baza afecţiunii, respectului şi sprijinului reciproc.

Legea parteneriatului civil va fi dezbătută şi în Comisia juridică, cea care va întocmi raportul care va fi supus votului plenului Camerei Deputaţilor, for decizional.

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine