Biserica Ortodoxă Bulgară trebuie să ia premiul Nobel pentru Pace deoarece a apărat evreii în perioada Holocaustului

A fost lansată o campanie de acordare a premiului Nobel pentru Pace Bisericii Ortodoxe Bulgare pentru ‘acțiunile sale eroice’ de a proteja evreii în perioada Holocaustului, informează portalul Christian Today.

Nominalizarea a fost anunțată în mod oficial de Comitetul Nobel la începutul lunii ianuarie a acestui an. Campania este condusă de avocatul bulgaro-israelit Moshe Aloni, informează The Jerusalem Post.

În timpul celui de-al doilea război mondial, biserica a votat unanim contra antisemitismului și s-a opus deportării a 48,000 de evrei din Bulgaria spre lagărele naziste de exterminare.

În prezent, petiția online care susține această cauză a adunat 758 de semnatari. Petiția subliniază eroismul a doi indivizi în mod deosebit, care s-au opus exterminării evreilor în perioada Holocaustului: mitropolitul Ștefan, care atunci deținea cel mai înalt titlu cleric în Biserica Bulgară și mitropolitul Kiril, capul Bisericii Bulgare din Plovdiv, Bulgaria.

Guvernul bulgar a fost un aliat al Germaniei naziste în timpul războiului. Ambii mitropoliți și-au pus viața în pericol apărând poporul evreu (intervenția mitropolitului Kiril odată a salvat 1,500 de evrei de la deportare).

Aloni a scris în scrisoarea sa către Comitetul Nobel următoarele: “Datorită acțiunilor eroice a acestor doi lideri proeminenți și datorită bunăvoinței acestora de a se exprima și a întreprinde acțiuni, deportarea evreilor din Bulgaria a fost amânată din nou și din nou până când, în cele din urmă, aceasta a fost anulată odată cu încheierea războiului.”

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine