Noul raport al centrului american de cercetare “Pew Research” ne oferă informații despre cum rata de natalitate în cadrul Islamului și al creștinismului se va schimba până în anul 2050. Raportul prezice că până în anul 2035, pentru prima dată în istorie, musulmanii vor înregistra o natalitate mai ridicată decât cea a creștinilor.
Conform raportului, în prezent, familiile musulmane au mai mulți copii decât oricare alt grup religios din lume. Rata medie a natalității printre familiile musulmane din întreaga lume este 2.9 copii, iar cea printre creștini este de 2.6 copii. Nici un alt grup religios nu înregistrează o mai mare rată a natalității care să crească mai rapid decât numărul populației în general.
Statistica nu i-a uimit pe cercetători deoarece aceștia au observat că deja de câteva decenii bune bătălia demografică religioasă se dă anume între aceste două mari religii, contrar părerilor care spuneau că bătălia se dă între creștinism și secularism.
Pentru unii americani, în mod special pentru generația milenară, cifrele sunt cu adevărat o surpriză. Aceștia credeau că odată cu trecerea timpului, lumea va deveni mai puțin religioasă.
Eric Kaufmann, autorul cărții Shall the Religious Inherit the Earth? (Vor moșteni cei religioși pământul?) ne răspunde la această dilemă prin a explica că nu există o suficientă creștere a natalității în rândul ateiștilor sau a celor neafiliați din punct de vedere religios ca să poată să intre în bătălia demografică alături de musulmani și creștini. Până în anul 2055 – 2060, dacă statisticile vor continua în același ritm, mai puțin de un copil din 10 de pe planetă va aparține unei mame neafiliate din punct de vedere religios. În același timp, 7 din 10 vor aparține fie familiilor de musulmani fie a celor de creștini.