ISIS a ucis doi misionari chinezi care făceau evanghelizare în Pakistan

Ministerul de Interne din Pakistan a confirmat că doi cetăţeni de naţionalitate chineză, care au fost răpiţi şi ucişi de militanţi ai Statului Islamic în luna mai, erau misionari creştini. Cei doi au fost răpiţi luna trecută în provincia Baluchistan şi se credea că sunt profesori de limbă Mandarină (n.trad. – cel mai mare dialect al limbii chineze).

„Luptătorii Statului Islamic au ucis doi chinezi pe care îi aveau ostatici în provincia Baluchistan din sud-vestul Pakistanului,” se notează într-un comunicat al Amaq News Agency, agenţia de ştiri ce are legături cu ISIS.

Cei doi chinezi au fost identificaţi drept Lee Zingyang de 24 de ani şi Meng Lsi de 26 de ani. Ministrul de interne pakistanez i-a acuzat pe cei doi că au încălcat termenii din viza lor, deoarece făceau evanghelizare, în loc să înveţe limba urdu.

„În loc să fie ocupaţi cu afaceri, ei au plecat în oraşul Quetta şi sub pretextul că învaţă limba urdu de la un cetăţean korean ce locuia în regiune, s-au angajat în activităţi de evanghelizare” spune un comunicat al agenţiei Reuters, care îl citează pe ministrul de interne pakistanez.

Potrivit unor rapoarte din China, comunitatea musulmană din zonă s-a plâns de zelul celor doi.

Zingyang şi Lsi aparţineau unui grup misionar creştin din China ce se află sub coordonarea unui cetăţean korean.

În urma incidentului, Ministrul de interne pakistanez a declarat, că va revizui politica de acordare a vizelor pentru cetăţenii chinezi.

Uciderea celor doi de către ISIS nu este o premieră. În 2015, gruparea teroristă a omorât o persoană în vârstă de 50 de ani, originară din Beijing, după ce au ţinut-o ostatecă timp de mai multe luni.

Sursa: Christian Headlines

Tradus de Ionuţ Poteraş

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine