Micuţul Charlie Gard a murit

Copilul britanic de 11 luni, Charlie Gard, care a cucerit inimile a mii de oameni din întreaga lume a plecat în veşnicie. Lupta părinţilor pentru viaţa lui a sensibilizat milioane de oameni, iar povestea lui a ajuns subiect de top în presa internaţională şi pe internet. Micuţul Charlie a plecat în veşnicie vineri, 28 iulie, după 11 luni de viaţă conectat la aparate în spitalul din Londra, relatează Daily Mail, citat de Reuters.

„Băiatul nostru frumos a plecat, suntem atât de mândri de Charlie”, a declarat Connie Yates, mama copilului, citată de Daily Mail.

Povestea familiei Gard a ajuns subiect public în urma unei dispute cu medicii din Londra, care au refuzat să îi aplice micuţului Charlie un tratament experimental. Copilul în vârstă de 11 luni suferea de o condiție genetică extrem de rară, care provoacă leziuni progresive ale creierului și slăbiciune musculară, iar lupta acerbă a părinţilor pentru viaţa lui a cucerit compasiunea a mii de oameni exprimată prin semnarea unei petiţii şi mesaje de încurajare din toate colţurile lumii.

Charlie avea nevoie de un ventilator pentru a respira și nu putea să vadă, să audă sau să înghită. Mama și tatăl copilului, Yates şi Chris Gard, şi-au dorit să aplice un tratament care nu a mai fost încercat vreodată la cineva cu asemenea diagnostic. Medicii din Londra au refuzat să experimenteze, susţinând că nu îi va aduce nici un beneficiu şi doar îi va prelungi suferinţa.

Cu durerea familiei a fost solidar şi preşedintele SUA, Donald Trump, care pe 3 iunie, într-un post pe contul personal de Twitter a scris că este deschis să faciliteze transportarea copilului în SUA pentru tratamentul necesar care să îi salveze viaţa. Iar medici din SUA s-au oferit să se implice voluntar, fără nici un cost în tratarea micuţului Charlie.

Părinţii lui Charlie au apelat şi la CEDO, dar răspunsul Curţii Drepturilor Omului a fost o lovitură pentru familia Gard.

Vedeţi întreaga poveste despre micuţul Charlie Gard AICI!

Echipa ŞtiriCreştine.ro vă îndeamnă să vă rugaţi pentru părinţii micuţului Charlie. Rugaţi-vă pentru întărirea credinţei lor, mângâiere în această durere şi pace în relaţia cu autorităţile care nu au reacţionat pe măsura aşteptărilor lor. Rugaţi-vă pentru protecţia şi vindecarea lor fizică, emoţională şi spirituală.

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.