Jurnal de Rugăciune pentru Biserica Persecutată

Duminică, 15 octombrie

Doamne, ne rugăm pentru creștinii din Pakistan care au parte de hărțuire și discriminare. Aducem înaintea Ta personalul creștin dintr-un spital din Lahore, care este forțat de către inspectorul medical să recite versete din Coran. Dacă nu participă la adunarea de dimineață la care se întâmplă acest lucru, angajații sunt trecuți absenți toată ziua. Îți mulțumim, Doamne, că atât musulmanii, cât și creștinii au protestat față de acest lucru și au subliniat că acesta contravine Constituției Pakistanului. Te rugăm să lucrezi în așa fel încât  conducerea spitalului să respecte libertatea religioasă a personalului.

Luni, 16 octombrie

În luna iulie, ministrul de interne al Pakistanului s-a întâlnit cu vicepreședintele responsabil de politica publică globală a Facebook-ului pentru a discuta eforturile guvernului pakistanez de a înlătura de pe rețeaua de socializare orice lucru considerat blasfemiator în islam. Aici se include orice observație care critică islamul sau pe Mahomed, indiferent cât de politicos ar fi formulată. Așadar, un creștin care ar afirma că nu consideră că Mahomed este un adevărat profet ar intra în această categorie. Guvernul pakistanez dorește ca Facebook să comunice detaliile personale ale utilizatorilor din întreaga lume care postează conținut „blasfemiator”, după ce a cerut, în trecut, ca astfel de persoane să fie extrădate și urmărite penal. Rugați-vă ca Facebook și alte mijloace de comunicare socială să reziste acestor presiuni, care ar afecta grav libertatea religioasă și libertatea de exprimare.

Marți, 17 octombrie

La momentul redactării, un băiat creștin de 16 ani se află în închisoare în Pakistan, acuzat că i-a plăcut și a distribuit o postare de pe Facebook care se presupune că a insultat Kaaba din cea mai sfântă moschee islamică, Mecca. Totodată, un musulman pakistanez a fost condamnat la moarte din cauza faptului că instanța a considerat unele afirmații ale sale de pe rețelele de socializare ca fiind „blasfemiatoare”. Musulmanul acesta este un șiit, deci are o perspectivă teologică diferită față de majoritatea sunnită din Pakistan. Rugați-vă ca ambii să fie eliberați și cereți Domnului o schimbare de atitudine a autorităților pakistaneze, care să permită libertatea de exprimare pentru toți.

Miercuri, 18 octombrie

Stella era singurul angajat creștin din rândul celor 25 de angajați ai clinicii unde lucra în Lahore, Pakistan. Corectitudinea și munca ei au fost apreciate de medicul responsabil, dar aceste calități i-au făcut pe doi dintre colegii săi musulmani să fie geloși. Ijaz și soția lui, Israt, au început să o insulte pe Stella și să depună plângeri împotriva ei. Într-o zi din aprilie lucra la recepție, când Israt a aruncat acid pe spatele ei, provocându-i răni mari. Stella lucra la clinică pentru a-și susține mama bolnavă și doi frați mai mici, după ce tatăl ei a murit de cancer acum patru ani. Rugați-vă că Dumnezeu să o vindece, să o protejeze și să poarte de grijă Stellei și familiei acesteia.

Joi, 19 octombrie

Un pastor cunoscut a fost împușcat mortal în fața bisericii sale din Ludhiana, statul Punjab, India, de către niște bărbați pe motocicletă. Pastorul Sultan Masih ieșise afară pentru a vorbi la telefon și a fost împușcat la ora 8:45, sâmbătă, 15 iulie. El slujea în zonă de 20 de ani și conducea o școală pentru copiii săraci. Moartea lui a fost un șoc pentru creștinii din Punjab. Rugați-vă că Domnul îi mângâie și să îi protejeze.

Vineri, 20 octombrie

Un tribunal din Teheran a condamnat patru creștini la zece ani de închisoare fiecare pentru înființarea sau conducerea unor grupuri care „amenință siguranța națională” (articolul 498 din Codul Penal iranian). Acesta este genul de acuzație adusă adesea creștinilor care slujesc în Iran, în special în „bisericile de casă”, adică bisericile compuse din convertiți de la islam. Unul dintre creștini este un iranian convertit numit Naser Navard Goltapeh. Ceilalți trei sunt din Azerbaidjan și au fost  condamnați în absență, deoarece deja s-au întors acasă după patru luni de detenție. Cei patru au fost arestați împreună, când poliția secretă a percheziționat o întâlnire a unei biserici de casă din Karaj. Rugați-vă pentru Naser, care are de stat mulți ani la închisoare, ca lui să nu îi fie rușine de faptul că suferă pentru că este creștin, ci să Îl laude pe Dumnezeu că poartă numele acesta (1 Petru 4:16).

Sâmbătă, 21 octombrie

Un cimitir creștin vechi din Kermanshah, nord-vestul Iranului, a fost distrus recent în ceea ce pare să facă parte dintr-o campanie continuă de eradicare a dovezilor istorice ale prezenței pe termen lung a creștinismului în ceea ce este acum Republica Islamică Iran. Mormintele au fost distruse, iar unele au fost scrise cu graffiti. Știm din Faptele Apostolilor 2:9 că oamenii din această regiune au auzit pe ucenicii plini de Duhul vorbind în limba lor în Ziua Cincizecimii. Rugați-vă ca prezența și mărturia creștină să rămână în Iran în ciuda tuturor eforturilor umane.

Sursa: Fondul Barnaba

Scrie un comentariu

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine