Prinşi între tabere: Creștinii din Țara Sfântă în confruntările violente dintre iudei şi musulmani

„Nu mai știu cine are dreptate și cine greșește.” Vorbeam cu un bărbat palestinian din Ierusalim, despre o confruntare dintre protestatarii palestinieni musulmani și poliția israelită, în desfășurare la mai puțin de o milă distanță. Bărbatul era de vârstă mijlocie și era ortodox armenian. Era deținătorul unui magazin de antichități de top. Părea în mod natural neastâmpărat, dar violența l-a exasperat, și nu voia să vorbească despre politică. Mi-a oferit o țigară, și mi-a arătat o poză amuzantă pe telefon. Am menționat că magazinul său vinde menorah din aur și argint. El s-a tulburat. „Evreii sunt oameni, arabii sunt oameni, noi suntem oameni, suntem similari unii altora”, notează CommonWeal Magazin.org

Afirmația sa exprimă frustrarea multor creștini din Ierusalim. Pe parcursul acestei veri, ei s-au găsit din nou prinși între tabere într-un impas religios din Orașul Sfânt. A început în vinerea de 14 iulie, cu un schimb de focuri pe Muntele Templului, care este sacru pentru evrei, fiind situl istoric al Primului și Celui de-al Doilea Templu, iar pentru musulmani locul de amplasare al moscheii Al Aqsa și Domul Stâncii (Dome of the Rock). Trei arabi israeliți înarmați au urcat pe munte pentru a ataca poliția israelită: doi polițiști au fost uciși, doi au fost răniți.

Dar criza care a urmat a fost mai puțin rezultatul schimbului de focuri în sine, cât al reacției israeliților la acest eveniment, care a provocat o rezistență organizată din partea palestinienilor. Ulterior atacului, forțele israelite au închis Esplanada până duminică, și au asaltat moscheea Al Aqsa, unde se spune că atacatorii ar fi depozitat armament. Următoarea zi poliția israelită a instalat detectoare de metal la cele două intrări în Esplanadă. Palestinienii au văzut acest act ca un afront adus suveranității islamice peste Esplanadă. De la Războiul de Șase Zile din 1967, când Israelul a ocupat Orașul Vechi al Ierusalimului, musulmanii au continuat să controleze Esplanada pe timpul perioadei Iordaniene Islamică de Waqf – o încredere religioasă ce a trecut cu vederea muntele pentru mai bine de un secol. Detectoarele de metal au fost instalate fără a consulta termenii Waqf-ului.

Pentru aproape două săptămâni, musulmanii au refuzat să treacă prin detectoarele de metal pentru a intra în Al Aqsa pentru rugăciunile zilnice. În schimb, în afara intrărilor Esplanadei, sute de musulmani s-au strâns pentru a se ruga de două ori pe zi, într-o serie de liturghii protestatare care adesea au dus la confruntări cu forțele de securitate.

Nici creștinii localnici, nici pelerinii din străinătate, nu au putut ignora aceste evenimente. Poarta Leului, una dintre intrările pe munte, este amplasată pe o stradă din Vechiul Oraș al Ierusalimului cunoscută drept Via Dolorosa – drumul pe care Hristos a mers înspre Golgota, unde a fost crucificat. Protestele au avut loc la câteva sute de metri de Via Crucis, Mănăstirea Franciscană a Flagelării, Biserica Condamnării, și alte câteva locuri importante pentru creștini. Poarta Leului este de asemenea folosită de creștinii ce părăsesc Orașul Vechi pentru a merge pe Muntele Măslinilor, în Grădina Ghețsimani, și în Capela Înălțării.

Până la sfârșitul a ceea ce a ajuns să se cheme „Criza de la Muntele Templului”, 15 oameni au murit. Printre victime au fost palestinieni răniți mortal în timpul protestelor și trei membrii ai unei familii de evrei, uciși în West Bank de către un palestinian pe motivul „chemării Al Aqsa.” Mai mult de o sută de oameni au fost răniți, majoritatea dintre ei palestinieni. Confruntarea s-a terminat în cele din urmă când guvernul israelit a înlăturat detectoarele de metal pe 25 iulie.

În timpul crizei, eram în Ierusalim, făcând voluntariat timp de o lună pentru o organizație franciscană. În dimineața atacului, făceam naveta uzuală de la hotelul pelerinilor de pe Strada Sf. Francis până la Cartierul Creștin din Orașul Vechi, spre Noua Poartă – un arc de piatră mic, inaugurat în 1889 în timpul perioadei otomane, pentru a permite creștinilor accesul ușor în locurile lor sfinte. Nu este neobișnuit să vezi aglomerație la această poartă, sau să vezi poliția stând de gardă – dar în aceea zi, polițiștii înarmați interziceau intrarea oricui pe poartă, înăuntru sau afară din Orașul Vechi.

Am întâlnit un prieten, un creștin din Orașul Vechi, care mi-a spus despre atac. Câțiva oameni din jurul nostru se uitau la o filmare a incidentului pe telefoane. M-am găsit în mijlocul unei mulțimi eclectice, toți așteptând ca poliția să nu mai restricționeze accesul: un grup de tineri Haredi, în hainele lor negre tipice, ghemuindu-se în spatele unei mașini parcate; un arab musulman, încercând să-și negocieze trecerea cu polițiștii, care au refuzat să se clintească; un grup de evrei ortodocși așteptând în spate; un preot coptic mergând în spatele unui călugăr franciscan; trei cunoștințe braziliene, care lucrau pentru o agenție de știri catolică. Traficul pietonilor din Cartierul Creștinilor a fost înfundat de baricade ce blocau accesul în Orașul Vechi. Viața variată a Orașului s-a adunat la un loc. Scena de la Noua Poartă demonstrează un adevăr evident: conflictul israelit-palestinian îi afectează pe toți din Țara Sfântă. Poate locuiești în Cartierul Creștinilor și crezi că conflictul este în altă parte. Dar în cele din urmă, nu-l poți ignora; baricadele îți vor reaminti acest fapt.

Creștinii din Orașul Vechi, care trăiesc în Cartierul Creștin sau Armenian, și trec prin Noua Poartă zilnic, sunt oarecum marginali și totuși centrali conflictului israelit-palestinian. Creștinii au trăit în Ierusalim pentru două mii de ani. Când latinii catolici au ajuns aici în cadrul Cruciadelor din secolul al XI-lea, au întâlnit biserici apostolice estice prezente în Ierusalim încă din cele mai timpurii zile ale creștinismului.

Cu toate acestea, astăzi este ușor să-i treci cu vederea pe creștinii din Ierusalim. Aceasta se datorează în parte faptului că sunt o minoritate. Acum 70 de ani ei constituiau 20 la sută din populația orașului; în zilele noastre, doar două procente. Mai puține de șase mii de creștini catolici și ortodocși trăiesc acum în Cartierul Creștin din Orașul Vechi, în timp ce cinci sute de ortodocși armenieni trăiesc în Cartierul Armenian. Comparați numerele acestea cu cei mai mult de trei mii de evrei și treizeci de mii de musulmani ce locuiesc în Vechiul Oraș.

În ciuda micșorării numărului lor, creștinii dețin o cultură comercială și religioasă bogată. Pe străzile asfaltate ale Cartierului Creștin poți găsi magazine de bunuri religioase, vânzători de antichități, și chioșcuri ce vând tricouri amuzante, șaluri de mătase, prese de fructe, fotografii din perioada Mandatului Britanic, și postere cu caracter politic de orice fel. Este o uscătorie, un optician, o sală de gimnastică (Champion’s), un salon de tatuaje cu rădăcini în perioada Cruciadelor (Razzouk), și o alimentară ce vinde și alcool. Împrăștiate printre aceste magazine sunt mănăstirile, bisericile, școlile creștine și hotelurile pentru pelerini.

Cu toate acestea, viața ocupată din Cartierul Creștin este constant umbrită de conflictul israelit-palestinian. Chiar și când conflictul se oprește temporar, oportunitățile profesionale sunt puține, și mulți creștini au ales să emigreze. Multe dintre locuințele din Cartierul Creștin sunt dărăpănate din cauză că proprietarii nu-și permit să le întrețină. Majoritatea creștinilor din Ierusalim sunt palestinieni, rămânând în continuare susținătorii independenței Palestinei și contra ocupației israelite. Dar spre deosebire de populația palestiniană de dincolo de zidul de securitate din West Bank, toți creștinii din Ierusalim pot solicita cetățenie israelită, și mulți o fac – majoritatea din considerente economice.

Mulți creștini din Ierusalim sunt îngrijorați de islamizarea mișcării palestiniene, în special datorită apariției organizației Hamas. Unii punctează respectul relativ ridicat pentru libertatea religioasă din Israel, în comparație cu situația din alte țări din apropiere: creștinii din Ierusalim pot merge la serviciile religioase în mod deschis. În calitate de rezidenți ai Ierusalimului – cu sau fără cetățenie israelită – beneficiază de accesul liber în locațiile sacre ale creștinilor, cum ar fi Sfântul Mormânt. (Creștinii ce trăiesc dincolo de zid , cum ar fi cei din Betleem, nu au o asemenea libertate de mișcare; au nevoi de permisiune specială pentru a vizita locurile sacre din Orașul Vechi. Creștinii arabi sunt vulnerabili nu numai politic, dar și fizic. Ultimii ani au cunoscut o creștere a actelor de profanare și incendiere a bisericilor. O biserică dintr-un oraș aflat în apropierea Ierusalimului a fost recent vandalizată de un grup de iudei extremiști.

În timpul crizei, chiar și după ce baricadele au fost îndepărtate, mulți străini au evitat Vechiul Oraș. Consulatul Statelor Unite le-a interzis angajaților accesul în oraș pentru câteva săptămâni și i-a sfătuit pe turiștii americani să stea la distanță. Pentru creștinii arabi ce locuiau acolo, aceasta nu era o opțiune. În timpul crizei, rezidenții Orașului Vechi care lucrau în alte zone ale Ierusalimului aveau probleme când voiau să se întoarcă acasă. Și spre deosebire de străini, deseori poliția le solicita dovada domicilierii în oraș înainte de a le permite să intre. Antreprenorii au fost nevoiți să-și închidă afacerile pe durata primelor zile ale crizei. Excursiile școlare în Cartierul Creștin au fost anulate.

Pe măsură ce confruntările au continuat, liderii diferitelor comunități creștine din Țara Sfântă și-au exprimat public îngrijorările. Liderii comunității franciscane, Francesco Patton, și Administratorul Apostolic al Patriarhatului Latin al Ierusalimului, au semnat amândoi o declarație prin care îndemnau la pace. Patriarhului Emerit Catolic Michel Sabbah i-a fost interzis accesul pe Poarta Leului pe 27 iulie, când a încercat să se alăture unui protest palestinian, așa că a trimis un mesaj de solidaritate cu protestatarii. Mesajul său a fost acompaniat de Arhiepiscopul Thedosios Atallah Hanna de Sebastia, aparținând Patriarhaului Grec-Ortodox al Ierusalimului, ce se îndrepta înspre Al Aqsa, către o delegație creștină. Un creștin localnic pe nume Nidal Aboud a devenit faimos după ce companiile de știri au publicat o poză cu el citind din Biblie alături de musulmani în timpul rugăciunii de seară, la Poarta Leului. Vânzătorii din Vechiul Oraș, cei creștini inclusiv, au organizat o grevă de o zi, ca semn de solidaritate cu protestele.

Majoritatea localnicilor cu care am vorbit înclinau în favoarea unei tabere. Un bărbat tânăr, vânzător de antichități de succes, mi-a spus: „Ce se întâmplă cu detectoarele de metal este, pentru noi, ca și cum cineva ar călca în picioare o statuie a Fecioarei Maria.” Un alt rezident al Vechiului Oraș, ce conduce un centru comunitar dintr-o altă parte a Ierusalimului, a insistat asupra următoarei idei: „Creștinii și musulmanii se află în aceeași barcă. Mișcarea noastră este restricționată.”

Dar mulți creștini obișnuiți din Vechiul Oraș păreau resemnați. Un bărbat a recunoscut: „Oamenii au obosit să tot vorbească despre criză. Lucrurile nu se îmbunătățesc.” Un deținător de magazin de vârstă mijlocie pe care l-am văzut la o zi după atac era resemnat în aceeași măsură. Cu privire la confruntări, el a repetat cuvintele lui Hristos: „Ei nu știu ce fac. Se luptă – musulmanii și evrei – dar pe noi nu ne iubesc. Noi suntem diferiți. Nimic nu se va schimba până la venirea lui Isus.”

Traducere de David Zanoschi

 

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.