Partidul impus ca divinitate în locul lui Isus în China

În sud-estul Chinei, reprezentanții locali ai partidului încurajează creștinii să înlocuiască posterele creștine din casele lor cu portrete ale președintelui Xi Jinping, ca parte a campaniei de secularizare a regiunii. La o întâlnire din octombrie, liderii Partidului Comunist din regiunea Yugan au descris prezența religiei drept „criză”, anunţă Fondul Barnabas.

Qi Yan, președintele Congresului Poporului din orășelul Huangjinbu – unde există între 5.000 și 6.000 de familii creștine – a declarat: „Mulți oameni din mediul rural sunt ignoranți. Ei cred că Dumnezeu este Salvatorul lor. După efortul depus de cadrele noastre, ei își vor da seama de greșelile lor și vor gândi: nu ar trebui să ne mai bazăm pe Isus, ci pe partid pentru ajutor”.

Unul dintre locuitorii din regiune a declarat jurnaliștilor că familiile creștine sărace, care își împărtășeau cu alții credința, s-au confruntat cu reduceri ale ajutoarelor guvernamentale: „Unele familii au afișat pe casele lor versete biblice de sărbătoarea de Anul Nou; altele au atârnat și picturi conținând crucea. Dar toate au fost rupte”, a spus el. „Deși acele versete reprezintă credința lor și nu au vrut să le dea jos, oamenii nu au avut nicio cale de ieșire. Dacă nu sunt de acord să facă acest lucru, nu li se va acorda cota din fondul de ajutorare a săracilor”.

Rugați-vă pentru creștinii chinezi, pentru care hărțuirea și persecuția sunt parte normală a vieții creștine. Cereți ca întreaga comunitate din Huangjinbu să aibă curajul să își afirme public că Isus este Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14:6), chiar dacă afirmarea credinței lor îi costă.

Sursa: Fondul Barnabas

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.