
Cea de-a IV-a ediţie a recitalului „Colinde vechi, într-un concert nou” a intrat în istorie. Miercuri, 20 decembrie, Biserica Baptistă „Sion” din Sibiu a fost transformată în câmpia Betleemului, unde peste 100 de voci şi instrumente au proclamat Naşterea Mântuitorului. Ediţia 2017 a evenimentului organizat în colaborare cu Coaliţia Pentru Familie şi Radio Vocea Evangheliei a avut genericul: „Familia Coaliţiei îl colindă pe Hristos”.
Bucuria sărbătorii a fost împărtăşită şi de invitaţi de marcă: senatorul Gabriel Leş, preotul Constantin Necula, reprezentanţi ai administraţiei locale şi alţi apărători fermi ai valorilor familiei în România.
„Dumnezeu Tatăl a hotărât ca Dumnezeu Fiul să se întrupeze, să vină în lumea noastră într-o familie, să aibă o mamă și un tată. Din perspectiva lui Dumnezeu, familia este foarte importantă, o vedem chiar de la început din grădina Eden, și o vedem atunci când îl trimite pe Fiul Său în lumea noastră! Dumnezeu nu se schimbă, și nu își schimbă nici principiile! Dacă la început în creație Dumnezeu a creat familia dintr-un bărbat și o femeie, la crăciun, la întruparea fiului său El arată că este un Dumnezeu care rămâne consecvent și îi dă fiului său o familie formată dintr-un bărbat și o femeie”, a declarat în cadrul serii, senatorul Gabriel Leş. Discursul integral al senatorului îl puteţi vedea AICI.
Cu o incursiune în istoria primului Crăciune a venit şi preotul Constantin Necula.
Vedeţi programul integral în format video înserat mai jos. Vizionare plăcută.
