Aproape de cei persecutaţi din Yemen

În timp ce noi ne bucurăm din plin de mâncăruri grase, băuturi rafinate şi multă voie bună, undeva pe harta lumii sunt copii de Dumnezeu oprimaţi şi supuşi la orori greu de imaginat. Un astfel de colţi pe harta lumii este Yemen-ul. În perioada 31 decembrie-6 ianuarie 2018, vă invităm să îi purtăm în inimile noastre şi în rugăciune.

Yemen este situată la Sud-Vestul Asiei, în Orientul Mijlociu şi este o ţară alcătuită din peste 200 de insule. Populaţia numără 28,1 milioane de locuitori, dintre care 0,2% sunt creştini, iar 0,03% sunt creştini evanghelici.

Poartă eticheta ţărilor cele mai puţin evanghelizate. Peste 99% din populaţia Yemenului nu a auzit niciodată cel puțin o frântură din Vestea Bună. Religia de stat este islamul, iar Legea Islamica Sharia stă la baza Constituției.

Yemen ocupă locul 9 în clasamentul țărilor persecutoare. Orice religie în afara islamului este strict interzisă. Islamul a ajuns în Yemen în jurul anilor 630 d.H. Cei care renunță la islam riscă persecuții din partea: familiei, autorităților și grupurilor extremiste, de asemenea riscă să fie pedepsiți cu moartea pentru apostazie. Cei despre care se află că s-au convertit la creștinism sunt persecutați în mod deschis, sunt uciși cu pietre, arși în public, răpiți, etc.

Fetele creștine au parte de căsătorii forțate cu musulmani pentru a se întoarce la islam. Vidul de putere lăsat de războiul civil a permis grupurilor islamiste radicale, precum Statul Islamic şi Al-Qaeda să câștige o influență semnificativă în Yemen. În ciuda acestor mari împotriviri care se aduc creștinismului, totuși rata anuală de creștere a creștinismului evanghelic în Yemen este de 5,1%, fapt încurajator ținând cont că rata medie anuală de creștere a creștinismului evanghelic în lume este de 2,6%.

Haideţi să ne unim în rugăciune şi să ne rugăm pentru fraţii noştri care împărtăşesc aceiaşi credinţă ca şi a noastră, dar nu şi aceiaşi libertate. Dumnezeu ne-a oferit harul ca noi să ne rugăm pentru ei, şi nu ei pentru noi. Să ne rugăm pentru creştinii persecutaţi, pentru misionarii care duc Evanghelia în aceasta ţară, pentru oamenii neevanghelizați din Yemen, dar şi pentru persecutori, pentru ca ei să-L întâlnească pe Isus.

Silviu Luncan,

Alege să fii răspunsul lui Dumnezeu pentru Biserica Persecutată din Generaţia Ta!

Informaţii culese din sursele:
Open Doors, Joshua Project și Voice of the Martyrs

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu