Samy Tuțac despre „Generaţia Net”

Nu-i respingeți și nu-i ignorați… sunt copiii voștri… Ei nu sunt mai răi decât noi, nici mai buni, sunt doar diferiți. Ei sunt Generația Net. Ei nu acceptă tot ce li se oferă, fără să pună stresanta întrebare „De ce?” Sunt inițiatori, colaboratori, organizatori, cititori, scriitori, critici, investighează, ridiculizează, imaginează, caută și se informează.

Cea mai importantă concluzie a studiului „Generația Net: o investigație stategică”, coordonat de Don Tapscott, este că această generație dorește să transforme orice instituție din societate în mai bine. Cercetarea lui Tapscott spune că Generația Net se diferențiază de cea a părinților lor în opt feluri.

Ar fi benefic ca școala, Biserica și societatea să nu ignore valorile lor, să caute să le înţelegă și să comunice cu ei. Ideal ar fi să inițiem comunicarea cu ei de la nivelul lor, de unde se află ei, nu de unde credem noi că se află sau ne-am dori să se afle. Altfel vorbim singuri și ne mai și supărăm… tot pe ei.

Am încercat să sumarizez cât mai simplu cele opt valori fundamentale ale Generației Net, rezultate din cercetarea condusă de Tapscott, în care au fost incluși 10.000 de reprezentanți ai Generației Net, din 12 țări.

1. Iubesc libertatea și vor libertate în tot ce fac. Și noi iubim libertatea, dar nu cum o fac cei din Generația Net. Pentru ei libertatea de alegere sau de expresie este precum oxigenul.

2. Sunt încântați să personalizeze totul, de la sunetul telefonului la aproape tot ceea ce ating.

3. Transparența, mai precis accesul neîngrădit la informații pertinente referitoare la orice îi interesează.

4. Aspectul integrității este esențial pentru ei și sunt gata să demaște orice este defectuos. Când ți-e lumea mai dragă îți strigă în față „Nu-i corect!”

5. Crescând într-un mediu interactiv ei își doresc ca distracția și joaca să fie părți componente ale școlii, muncii, bisericii și vieții sociale.

6. Relaționează foarte mult, se influențează reciproc și cooperează foarte bine unii cu alții.

7. Consideră viteza extrem de importantă și au făcut din comunicarea rapidă noua regulă a generației lor. Mai mult, se așteaptă ca și ceilalți să comunice la fel de rapid.

8. Sunt mereu în căutare de ceva nou, în căutare de metode inovatoare de a colabora, de a se distra, învăța, închina și munci.

E clar că sunt diferiți și e clar că așteptarea noastră ca ei să se schimbe după schema noastră de gândire este nerealistă. Și totuși, dacă îi vom observa cu atenție, îi vom iubi, ne vom ruga pentru ei, îi vom învăța Cuvântul lui Dumnezeu și vom petrece timp cu ei, am putea descoperi lucruri minunate despre ei, dar și despre noi.

Dacă am ține cont și de viziunea lor și dacă am îndrăzni să le dăm responsabilităţi serioase în familie, în biserici, în societate, am rămâne plăcut surprinși de ceea ce pot face. Și dacă am fi dispuși să redescoperim paradigma ebraică (biblică) cu privire la tineri, am vedea cât de valoroși și de încredere erau socotiți tinerii în Scriptură.

Nu-i respingeți… sunt doar diferiți… și sunt copiii sau nepoții noștri.

Samy Tuțac

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu