Jurnal de Misiune din Madagascar: Ca păsările migratoare în ravagiile din Insula Roșie

Dragii noștri prieteni,

Vă salutăm cu drag din Madagascar, unde suntem în plin sezon ploios, chiar ciclonic, deoarece deja ciclonul Ava a făcut ravagii în Marea Insulă Roșie.

Nu vă voi scrie astăzi despre ravagiile Ciclonului Ava, nici despre alte evenimente legate de politica din România, care ne-a făcut să fim abordați de jurnaliști de la cotidianele naționale sau de la Realitatea TV, pe care, politicoși, i-am refuzat, pentru că interesul lor era diferit de lucrarea noastră.

Pentru că eu, Marcel, care scriu în general Scrisorile de informare, am fost plecat în SUA pentru o lună, iar la venire, am reușit cu greu să mă refocalizez pentru a scrie o scrisoare, îmi asum răspunderea pentru întârzierea acestei scrisori, care ar fi trebuit să ajungă în decembrie 2017 la dvs.

Între timp, au trecut Sărbătorile, am intrat în Noul An 2018, și vă dorim cu întreaga noastră familie să aveți parte de Binecuvântarea Prezenței lui Dumnezeu peste viețile și în căminele dvs! Bucuriile pământului și Cerului – sănătatea, relații armonioase, pacea, bunăstarea, credința, împlinirea dorințelor puse de Dumnezeu în inima dvs, să vă fie revărsate din belșug peste viață și peste familie!

V-aș ruga să primiți, chiar cu întârziere, această scrisoare de informare, care reflectă o parte din viața noastră, frânturi din frământările, problemele și bucuriile pe care noi, ca familie de misionari, le avem în Madagascar.

În linkul de alături aveți Scrisoarea de informare din luna Noiembrie 2017 – Apăsați AICI:

Vă îmbrățisăm cu drag!

Familia Marcel și Ioana Șaitiș, cu copiii lor: Alessia, Ruth și Filip

Scrie un comentariu

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine