Filmul „Pavel, apostolul lui Isus Hristos” se lansează în cinematografele din Statele Unite pe 23 Martie.
Filmul spune povestea a doi oameni: doctorul Luca cel care îşi riscă viaţa atunci când îl vizitează la Roma pe apostolul Pavel, care este ţinut captiv în cea mai neagră şi rece celulă a închisorii, din ordinul împăratului Nero.
Nero este hotărât să îi elimine pe toţi creştinii din Roma şi nu se dă în lături de la a-i ucide în cele mai îngrozitoare moduri cu putinţă. Înainte că Pavel să fie executat, Luca se decide să mai scrie încă o carte despre începuturile celei care era numită “Calea” şi naşterea a ceea ce a devenit cunoscută ca fiind Biserica lui Hristos.
Legat în lanţuri, apostolul Pavel duce o luptă interioară intensă. A trecut prin atâtea încercări – a fost biciuit, a suferit de foame şi sete, a naufragiat, a fost împroşcat cu pietre, a suferit de frig și arşiţă – acum, când îşi aşteaptă sfârşitul, umbrele trecutului îl bântuie. Singur, în întuneric, se întreabă dacă a fost uitat…şi dacă mai are putere să reziste până la capăt.
Doi oameni se luptă împotriva soartei hotărâte de un împărat nemilos, pentru a trăi şi transmite mai departe mesajul Evangheliei lui Isus Hristos.
Filmul îi are în rolurile principale pe Jim Caviezel (care l-a interpretat pe Isus în „Patimile lui Hristos”) în rolul lui Luca și pe James Faulkner, în rolul lui Pavel, și va prezenta și alte personaje cunoscute din paginile Noului Testament: Ștefan, Priscila și Acuila, Anania, Gamaliel și alții.
Urmăriți mai jos o prezentare a filmului: