40 de europarlamentari cer statului român să organizeze Referendumul Constituțional

Un grup de 40 de deputați ai Parlamentului European a solicitat conducerii de vârf a României să respecte acțiunea civică a celor peste 3 milioane de români care pledează pentru un referendum privind modificarea articolului 48 din Constituție.

Înalt demnitarii la nivel european, membri a celui mai mare grup parlamentar Partidul Popular European (PPE) și-au exprimat expres susținerea inițiativei civice pentru familie și au cerut desfășurarea Referendumului Constituțional fără întârziere.

Cei 40 de europarlamentari au semnat o scrisoare în care își exprimă solidaritatea cu românii pro-familie:

Spre atenția lui:

Klaus Werner Iohannis, Președintele României; Călin Popescu-Tăriceanu, Președintele Senatului Român; Liviu Dragnea, Președintele Camerei Deputaților din România; Traian Băsescu, Liderul Partidului Mișcării Populare; Ludovic Orban, Liderul Partidului Național Liberal; Kelemen Hunor, Liderul Uniunii Democratice Maghiare din România; Dan Barna, Liderul Uniunii Salvați România.

Strasburg, 15 martie 2018

Onorabile Președinte Iohannis, onorabili președinți Popescu-Tăriceanu și Dragnea, stimați membrii ai Parlamentului Român,

Noi, subsemnații, Membrii ai Partidului European,

luând aminte la referendumul fără precedent al României pentru căsătorie,
luând în considerare cele 3 milioane de semnături în sprijinul referendumului drept dovadă a unei democrații sănătoase,
subliniind necesitatea de a asculta în mod democratic de vocea celor 3 milioane de cetățeni români,
reamintindu-ne de jurisprudența bine stabilită a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a UE, care precizează că statele membre au competențe naționale privind statutul civil și beneficiile care decurg din acestea,
reafirmând principiul subsidiarității care protejează procesul democratic de presiunile externe,
ținând seama de articolul 2 alineatul (1) din Constituția României, care susține că „suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin (…) referendum”,
Sprijinim organizarea referendumului fără întârziere.

Vedeți aici scrisoarea în original și lista europarlamentarilor care au susținut cauza.

ȘtiriCreștine.ro amintește că articolul 48 din Constituţie, stipulează că:

„familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Coaliţia pentru Familie din România a depus luni, 23 mai 2016, la Senat o iniţiativă civică pentru schimbarea Constituţiei. Scrisoarea de 300 de metri, semnată pe treptele Senatului, însoţită de trei milioane de români, care îşi doresc stipularea expres în Constituţia României definirea căsătoriei drept o uniune între un bărbat şi o femeie. La doi ani distanță proiectul de lege încă rămâne blocat între instituțiile de vârf ale statului.

Mai multe despre inițiativa civică privind modificarea Constituției citiți AICI!

Scrie un comentariu

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine