Yemenul – locul 9 în topul mondial al persecuției

De unde vine persecuţia

Yemenul suferă în prezent cea mai gravă criză umanitară din lume, iar creştinii sunt în mod special vulnerabili datorită credinţei lor. ONU estimează că în jur de 7 milioane de oameni suferă de foame în Yemen şi 1 milion sunt infectaţi cu holeră.

Responsabile pentru persecuţia creştinilor sunt în primul rând autorităţile guvernamentale precum şi grupările islamice radicale. Autorităţile impun legea islamică pentru toţi cetăţenii țării, care sunt consideraţi musulmani. În ţară există un conflict care se desfăşoară de mai mulţi ani și care a creat un vid de putere ce a permis organizaţiilor teroriste precum ISIS şi Al-Qaeda să îşi exercite influenţa şi să persecute creştinii. Nou convertiţii la credinţa creştină vor suferi persecuţie din partea familiei extinse, a liderilor tribali şi a imamilor locali şi le va fi intezis să primească ajutoarele ce sunt distribuite prin intermediul moscheelor şi a organizaţiilor islamice.

 

Cum suferă creştinii

Toţi creştinii din Yemen suferă persecuţie pentru credinţa lor, dar cei care se convertesc de la islam o duc cel mai greu. Aceşti convertiţi sunt practic forţaţi să-şi păstreze credinţa secretă pentru cei din jur, chiar şi prietenii apropiaţi sau membrii familiei, de teamă ca să nu fie descoperiţi şi supuşi la repercursiuni. Dacă se afla că au părăsit islamul ei vor fi chemaţi de autorităţi, supuşi la intergoatorii şi vor fi ameninţaţi chiar cu moartea de către familie şi comunitatea islamică. Şi creştinii migranţi suferă persecuţie, sunt hartuiţi şi discriminaţi şi pot fi chiar ameninţaţi cu violenţă sau chiar moarte de către grupările militante islamice.

Exemple de creştini

Pe perioada redactării Indexului mondial de persecuţie, au existat câteva împrejurări în care creştinii abia au scăpat cu viaţă din tentative de a fi ucişi.

În aceeaşi perioadă, 20 de credincioşi au fost abuzaţi fizic şi mental pentru credinţa lor.

Cel puţin 10 familii de credincioşi au fost nevoite să îşi părăsească domiciliul și să caute refugiu în alte locuri decât cele de baştină, datorită credinţei lor.

Yemenul este măcinat de un război sângeros între mai multe facţiuni: o parte dintre acestea sunt sprijinite de către Arabia Saudită, iar cealaltă parte este reprezentată de rebelii huthi care sunt sprjiniți de Iran.

Situaţia s-a agravat şi mai tare după uciderea preşedintelui Ali Abdullah Saleh chiar de către membrii grupului huthi cu care acesta se aliase.

Un analist al International Crisis Group a declarat pentru cotidianul New York Times că uciderea lui Saleh în decembrie 2017 va „face războiul mult mai aprig. Aceast lucru va aduce mai multe valuri de răzbunare. Fie că-l simpatizai sau nu pe Saleh moartea lui în acest fel nu va face decât să aducă mai multă suferinţă pentru poporul din Yemen.”

Rugaţi-vă pentru Yemen

Este o rară ocazie când putem citi rugăciuni ce provin de la credincioşii creştini, în special cei persecutaţi dintr-o ţară precum Yemen. Mai jos sunt rugăciunile ce provin din adâncul inimii unor credincioşi care trăiesc într-o tară unde sunt năpăstuiţi din toate părţile. Folosiţi această ocazie pentru a vă ruga împreună cu ei.

Tată Ceresc,

Îţi mulţumim pentru prezenţa Ta în viaţa noastră şi pentru lucrarea minunată pe care o faci în ţara noastră Yemen. Îţi mulţumim pentru inimile care sunt pline de lumina Ta. Îţi mulţumim pentru cei care caută prezenţa Ta şi pentru sufletele care sunt însetate de apă vie şi Cuvântul adevărului.

Îţi mulţumim Doamne pentru sufletele mântuite de moarte şi distrugere şi care acum sunt în mâinile Tale. Îţi mulţumim pentru că eşti un Domn bun şi credincios şi indiferent de provocările cu care ne confruntăm Tu ne ajuţi să ne păstrăm credinţa.

Tu Doamne eşti acelaşi, Tu nu te schimbi. Suntem recunoscători pentru răspunsurile la rugăciuni şi pentru că ai adus persoane noi la credinţă în Hristos.

Dă-ne o minte curată plină de gânduri bune. Apără-ne de orice gânduri care ne-ar putea îndepărta de Tine. În această situaţie în care ne aflăm cu război, violență şi moarte, ajută-ne Doamne să medităm la Cuvântul Tău zi şi noapte. Pune un cântec de izbăvire în inimile noastre.

Îţi mulţumim pentru iubirea Ta neîncetată. Tu ne-ai iubit pe când încă eram păcătoşi şi sângele Tău a plătit preţul păcatelor noastre.

Amin.

***

Doamne Dumnezeule,

Ne rugăm să pui un capăt raboiului din ţara noastră şi să faci din ea un loc din care să strălucească lumina Ta. Ne rugăm Doamne să umpli inima oamenilor cu iubire în loc de ură şi disperare și să vindeci Tu toate inimile zdrobite. Ne rugăm pentru toţi cei care sunt bolnavi din Yemen.

Ajută-ne Doamne, ne-am săturat de acest război fără sens, de sângele vărsat şi de frica cu care trebuie să trăim în fiecare zi. Doamne ne rugăm ca Împărăţia Ta să fie întemeiată în Yemen. Te rugăm să vindeci şi să umpli fiecare inimă cu Duhul Tău cel Sfânt.

Amin.

***

Doamne, Creatorul Cerului şi al pământului,

Ocroteşte-i pe copiii Tăi din Yemen. Apără-ne Doamne de tot ceea ce plănuieşte inamicul – apără-ne familiile, căsniciile şi copiii. Pune un scut de protecţie în jurul fiecărui credincios. Îndepărtează orice obstacol care blochează planul Tău pentru viaţa noastră.

Ne rugăm Doamne să ne dai un plan şi o strategie ca să putem duce Evanghelia la cei din jurul nostru. Te rugăm să umpli fiecare credincios cu dorinţa de a face voia Ta. Ne rugăm Doamne să ridici o nouă generaţie care va proclama adevărul cu curaj şi fără frică. Ne rugăm Doamne ca să vedem mult rod în această generaţie.

Ne rugăm pentru toţi credincioşii să se teamă de Tine şi să te iubească mai mult decât pe oricine altcineva în lume. Ne rugăm ca frica şi neliniştea să se îndepărteze şi să primim un Duh de putere şi dragoste care să călăuzească fiecare inima.

În numele lui Isus Hristos,

Amin.

Scrie un comentariu

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine