Cântecul de laudă al lui Andrew Brunson

Andrew Brunson, un misionar american în Turcia în ultimii 23 de ani, se află în arest de mai mult de un an şi este judecat pentru suspiciunea de a face parte din mişcarea Gulen pe care guvernul turc o consideră o organizaţie teroristă.

Pe 7 Octombrie 2016, Brunson era în aşteptarea unei decizii privind solicitarea făcută de a primi cetăţenia turcă. Ca şi pastor creştin care trăia în Turcia de peste două decenii, cu o dragoste sinceră faţă de Turcia şi poporul turc, el credea că venise momentul când îşi va vedea visul împlinit, acela de a sluji fără oprelişti la Biserica Învierii din orașul Izmir.

În loc de cetăţenia turcă, Andrew Brunson şi soţia sa au fost arestaţi de poliţia locală, fără a fi formulate nici un fel de acuzaţii împotriva lor. Soţia lui a fost eliberată două săptămâni mai târziu, însă el a rămas în arest. Ulterior Brunson a fost în mod fals acuzat că făcea parte dintr-o organizaţie teroristă.

Brunson a fost ţinut în închisoare, în celule suprapopulate, fiind în permanenţă ridiculizat de către ceilalţi prizonieri pentru dragostea lui pentru Isus.

El a avut parte de perioade foarte dificile în închisoare, dar acest lucru nu l-a împiedicat să compună o cântare de laudă care pe el îl ajută să-şi fixeze privirea spre Domnul Isus. Redăm mai jos două dintre strofele cântării:

„Tu eşti vrednic, vrednic să ai totul
Aceasta o proclam în acest ceas întunecat
Isus iubit, întotdeauna bun şi adevărat
Tu m-ai chemat să fiu al Tău, ești vrednic să ai tot

Vreau Doamne să pot sta înaintea Ta în acea zi
Fără să am regrete, fără lucrări neterminate
Să te aud când spui „Bine rob bun şi credincios,
intră în bucuria stăpânului Tău”
Isuse, bucuria mea, Tu eşti răsplata după care tânjesc!”

Îl rugăm pe Dumnezeu să deschidă porţile pentru Andrew Brunson.

Deşi aflat în suferinţă, Andrew Brunson se sprijină pe Domnul şi pe adevărurile din Cuvântul Său pentru a căpăta putere. Condiţiile grele din închisoare şi-au lăsat amprenta asupra lui, el a slăbit mult şi îi sunt refuzate îngrijirile medicale. În ciuda dificultăţilor Brunson a rămas credincios lui Hristos şi iubeşte în continuare Turcia şi poporul turc.

Rugaţi-vă pentru preşedintele turc Erdogan.

În cap. 16 din cartea Faptele Apostolilor Dumnezeu a schimbat inima unor dregători care i-au eliberat pe apostolul Pavel şi Sila din închisoare. Preşedintele turc Ergdogan a recunoscut în mod public că soarta lui Brunson este legată de decizia autorităţilor americane de a-l extrăda pe clericul Fetthullah Gulen, care trăieşte în Statele Unite, pe care preşedintele turc îl consideră inamicul lui numărul 1. Brunson este ţinut în închisoare pentru un eventual schimb cu clericul turc.

Rugaţi-vă pentru Andrew Brunson

Cea mai adâncă dorinţă a lui Brunson este să simtă prezenţa lui Hristos în întunericul închisorii. El a mărturisit că la unul dintre interogatoriile la care a fost supus a simțit o prezenţă supranaturală, atunci când, deşi a fost chestionat timp de aproape 12 ore încontinuu, şi în ciuda faptului că nu i s-au oferit medicamentele necesare pentru nişte afecţiuni pe care le are, el a reuşit să găsească putere să respingă cu argumente puternice toate acuzaţiile împotriva lui.

Domnul Isus Hristos ne-a spus că atunci când vom fi daţi pe mâna dregătorilor, Duhul Sfânt va fi cel care ne va da ce să spunem (Marcu 13:11). Rugați-vă ca Domnul să-l îmbrace cu aşa o putere pe Andrew că Evanghelia va fi vestită la toată închisoarea şi toţi gardienii și ceilalți prizonieri o vor auzi.

Rugaţi-vă pentru proces

Este clar că Andrew Brunson este un om nevinovat şi detenţia lui este un abuz din partea autorităţilor care îl reţin pentru motive politice. Rugaţi-vă pentru toţi cei implicaţi în proces anchetatori, judecători, procurori şi chiar şi pentru avocatul pastorului, ca Domnul să le dea lumină şi înţelepciune să facă dreptate în cazul lui Brunson.

Procesul lui Brunson a început în dată de 16 aprilie, iar luni 7 mai a avut loc o a doua înfăţişare. Următoarea dată în care Andrew Brunson se va prezenta în fața judecătorilor va fi 16 iulie 2018.

Sursa: desiringgod.org

1 comentariu

  1. Anonim 11 iunie 2018

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.