Arabia Saudită – locul 12 în Topul Mondial al Persecuției pentru anul 2018

De unde vine persecuţia?

Persecuţia împotriva creştinilor este o problemă destul de serioasă în Arabia Saudită. Această ţară este construită pe principiile Wahhabismului, o interpretare pură şi strictă a doctrinei islamice. Opinia publică din Arabia Saudită este, în general, defavorabilă creştinilor, iar autorităţile întreţin un sistem ce împleteşte în mod strâns viaţa publică cu religia islamică, iar creştinii sunt trataţi ca şi cetăţeni de mâna a doua.

Liderii islamici impun legea islamică asupra tuturor cetăţenilor, creându-le astfel mari probleme celor care se convertesc la credinţa creştină. Chiar şi cetăţenii obişnuiţi pun presiune pe convertiţii la creştinism, având în vedere că marea majoritate a populaţiei se opune practicării oricărei alte religii în afară islamului. Apostazia este pedepsită cu moartea pentru cei care refuză să retracteze. Există un număr mic de creştini saudiţi, care este totuşi în creştere, şi pe măsură ce aceştia devin tot mai îndrăzneţi în a-şi afirma credinţa, presiunea şi persecuţia pe care trebuie să o suporte din partea propriilor familii şi a autorităţilor este şi ea în creştere.

Cum suferă creştinii?

Expații (emigranţii) reprezintă grupul cel mai important din care provine populaţia creştină din Arabia Saudită. Acestora le este în mod sever restricţionată posbilitatea de a se aduna pentru închinare sau de a-şi împărtăşi credinţa cu musulmanii. Angajarea în astfel de activităţi le poate aduce arestarea şi detenţia sau deportarea în ţara de baştină. Creştinii saudiţi ce provin din rândurile populaţiei musulmane, trebuie să suporte un nivel ridicat de presiune, iar consecinţele pentru ei pot fi extrem de dureroase, putându-se ajunge chiar și  la crime în afara sistemului judiciar. Din cauza credinţei, creştinii, indiferent că sunt saudiţi sau străini, sunt în permanenţă în pericol de a fi închişi, abuzaţi sau urmăriţi şi ameninţaţi. Femeile creştine sunt de asemenea în pericol, ele putând fi hărțuite sau chiar violate.

Exemple de creştini

Au fost raportate cazuri de creştini străini care au fost arestaţi şi reţinuţi pe perioade scurte în timpul unor raiduri asupra unor adunări de creştini. Unii credincioşi au fost acuzaţi de legături cu grupări extremiste.

Trei biserici de casă au fost închise recent după razii ale poliţiei. În ultimul an, câţiva creştini au fost forţaţi să părăsească ţara datorită credinţei lor sau a desfăşurării de activităţi legate de credinţă.

Rugaţi-vă pentru Arabia Saudită

Rugaţi-vă pentru saudiţii care au îmbrăţişat credinţa în Domnul Isus Hristos să devină puternici şi maturi în credinţă. Rugaţi-vă că ei să aibă zel şi să facă şi pe alţii ucenici, până când întreaga ţară îl va slăvi pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor.

Rugaţi-vă ca Dumnezeu să le dea har şi înţelepciune saudiţilor creştini ca aceştia să poată împărtăşi Evanghelia cu propria familie.

În Arabia Saudită există marea întăritură a Wahhabismului, această interpretare strictă a islamului care interzice practicarea oricărei alte religii. Convertirea este pedepsită cu moartea. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să dea jos această întăritură şi musulmanii saudiţi să aibă libertatea de a-l putea alege pe Isus Hristos ca Domn al vieţii lor.

Sursa: OpenDoors USA

Scrie un comentariu

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine