Jurnal de Rugăciune pentru Biserica Persecutată

Duminică, 20 mai

Duhule Sfânt, Sfătuitorul și Mângâietorul nostru, fii aproape de toți cei care suferă astăzi pentru Numele lui Isus. Dă-le mângâiere și întărește-i! Dă-le cuvintele potrivite în fața celor care îi persecută. Duh al Adevărului, care ne înveți toate lucrurile și ne amintești de toate lucrurile pe care le-a spus Domnul Isus, păzește Tu credința credincioșilor ale căror Biblii au fost confiscate, care sunt întemnițați, care Îl urmează pe Isus în secret și nu au părtășie cu alți creștini. Fă-i să se bucure zilnic de dragostea Mântuitorului lor și să crească în asemănarea cu Cristos. Cerem aceste lucruri în Numele lui Isus. (Ioan 15:15-27)

Luni, 21 mai

Noile reglementări în domeniul religiei au intrat în vigoare în China pe 1 februarie. Reglementările actualizate, care fac parte dintr-o acțiune guvernamentală împotriva „extremismului”, sporesc controlul guvernamental al literaturii și site-urilor religioase și solicită organizațiilor religioase înregistrate să nu „folosească religia pentru a periclita siguranța națională, a perturba ordinea socială… sau pentru a aduce alte prejudicii intereselor naționale”. Modificările par să pună creștinii, în special pe cei din bisericile înregistrate, cărora le este permis să se întâlnească, într-o poziție mai vulnerabilă. Rugați-vă pentru înțelepciune și curaj pentru frații și surorile noastre din China, fie în biserici înregistrate, fie în biserici neînregistrate; ei pot fi acuzați atât de ușor că perturbă ordinea socială sau dăunează intereselor naționale, pur și simplu pentru că sunt creștini.

Marți, 22 mai

Legislativul chinez, Congresul Popular Național, a votat la 11 martie eliminarea unei clauze din Constituția chineză care limita președintele țării la două mandate consecutive. Acest lucru îi va permite președintelui Xi Jinping să ocupe această funcție chiar și după anul 2023. Xi este, de asemenea, Secretar General al Partidului Comunist din China și președinte al Comisiei Militare Centrale, iar sub conducerea sa a avut loc o represiune împotriva creștinilor chinezi. Rugați-vă ca Domnul să ridice un conducător drept, milostiv și generos pentru această țară vastă, unde creștinii numără aproximativ 100 de milioane.

Miercuri, 23 mai

Creștinii chinezi știu că urmarea lui Cristos poate implica întemnițarea lor. De obicei, întemnițarea durează doar perioade scurte, dar în provincia Yunnan, creștinii primesc sentințe lungi, de la 4 la 13 ani, aceștia fiind acuzați că sunt membri ai unui cult numit „Trei grade de funcționari”. Nu contează faptul că creștinii nu au aparținut niciodată cultului respectiv, iar unii nu au auzit niciodată de el. Rugați-vă ca Domnul să-i susțină și să-i întărească pe toți.

Joi, 24 mai

Unii dintre creștinii acuzați (vezi postarea de ieri) au fost găsiți având asupra lor ceea ce autoritățile chineze au numit materiale „ale unui cult rău”; printre aceste materiale se numără cărțile creștine clasice „Călătoria creștinului” și „Izvoare în deșert”.  Autoritățile din Yunnan par să dorească a eradica creștinismul; rugați-vă ca prezența și mărturia creștină să rămână. Rugați-vă, de asemenea, ca Duhul Sfânt să le vorbească persecutorilor care vor citi literatura pe care au confiscat-o.

Vineri, 25 mai

O familie de cinci creștini din Bangladesh au fost scoși cu brutalitate din casa lor din Dhaka în 13 septembrie de către o mulțime de 30 de musulmani. Incidentul a fost raportat Poliției, dar nu s-a făcut nicio arestare până la momentul redactării acestui jurnal. Astfel de cazuri în care sunt vizate proprietățile creștinilor și hindușilor din Bangladesh sunt frecvente. Rugați-vă ca autoritățile să acționeze pentru a proteja aceste minorități vulnerabile.

Sâmbătă, 26 mai

Dacă lucrările de construcție s-ar fi desfășurat conform programului, prima fază a proiectului Fondului Barnaba de a asigura locuințe noi creștinilor Santal din Gaibandah, Bangladesh, ar fi fost finalizată până acum, iar 48 de familii ar fi locuit în case rezistente, din cărămidă, cu o cameră , în loc de corturi improvizate. Înainte de a locui în corturi, ei au locuit în colibe de lemn, dar acestea au fost arse în noaptea de 6 noiembrie 2016, aparent de către Poliție, împreună cu localnicii musulmani. Rugați-vă pentru progresul construcției în faza a doua și cereți ca acea comunitate să nu mai fie persecutată. Cel puțin 5.500 de creștini au rămas fără adăpost în acea noapte.

Sursa: Fondul Barnabas

Scrie un comentariu

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine