Daniel Godja: Povestea unui suflet scos din ghiarele morții

A trecut prin valea umbrei morții. De nenumărate ori a fost scos din ghiarele morții. A văzut mâna lui Dumnezeu la lucru și a simțit din plin protecția Lui asupra vieții sale. Drumul spre mântuire nu a fost ușor, și nici plăcut, dar a gustat din mântuire și azi mărturișeste despre minunile pe care le-a trăit cu Dumnezeu pe acest drum.

„Nu am avut privilegiul să fiu născut într-o familie de credincioși. Părinții mei au plecat în Italia când eu am împlinit vârsta de 10 ani. M-au lăsat în grija bunicii mele, care a fost și este și este până în prezent o femeie credincioasă. La vârsta 15 ani am ajuns în Timișoara la liceu, unde am intrat într-un anturaj al drogurilor. La vârsta de 17 ani am început să fac trafic de droguri și imediat am fost dat în urmărire de Serviciul Român de Informații.

Toți prietenii pe care i-am avut m-au părăsit, ba mai mult s-au „aliat” cu SRI pentru prinderea mea, lucru care nu s-a întâmplat niciodată. La aceiași vârstă de 17 ani, am hotărât să plec în Italia la părinții mei, crezând că acolo voi începe o viață nouă.  Am ajuns acolo și am început să mă droghez din nou și să fac tot felul de lucruri neplăcute.

După 2 luni de zile petrecute acolo, era să fiu omorât de câțiva mafioți sicilieni. Atunci a fost momentul în care am îngenunchiat și am început să mă rog spunând: „Doamne, dacă tu ești Dumnezeul care a creat cerurile și pământul, dacă tot ce spune Biblia (citisem tot Noul Testament și Pentateuhul) despre Tine este adevărat, atunci arată-mi că exiști cu adevărat și scapă-mă, salvează-mi viața și promit că am să te urmez toata viața mea”. Și au mai urmat o mulțime de cereri, ca să-mi ierte păcatele. Dumnezeu m-a salvat și nu am fost omorât, dar eu nu L-am urmat așa cum i-am promis, ci am început din nou să fac ceea ce am făcut și înainte.

La vârsta de 18 ani, m-am întors înapoi în țară și am mers în vizită în comuna Variaș la unchiul meu, Daniel Scurt. M-am gândit că ar fi bine să merg într-o seară la biserică și să-i mulțumesc Domnului că mi-a salvat viața, că nu am făcut pușcărie și așa mai departe, dar nu aveam de gând să-L urmez.

Vineri seara împreună cu unchiul meu și împreună cu familia Lui, am mers la ora de rugăciune de peste săptămână. Am ajuns acolo, m-am așezat într-o bancă unde se găsea și o Biblie. Am început să răsfoiesc prin ea și am ajuns la cartea Daniel.

Mi-am zis: „pe acesta îl cheamă ca pe mine, așa că, am să citesc de aici puțin”. M-am oprit la capitolul 4 si am început să-l citesc, l-am citit în întregime și la sfârșit am spus așa: „Ce statuie? Ce cap? Ce vis? Ce împărat? Ce sunt astea? Ce să-mi vorbească mie Dumnezeu de aici că nu înțeleg nimic? Și baptiștii ăștia predică doar din Noul Testament”. Au trecut 5 minute și a venit fratele care avea să țină ora de rugăciune și a spus așa: „Mie îmi place foarte mult să predic din Vechiul Testament și azi vom deschide Sfintele Scripturi la cartea profetului Daniel și vom da citire capitolul 4 în întregime”.

Atunci am experimentat cea mai mare frică pe care am avut-o vreodată, chiar mai mare decât atunci când eram urmărit de mafioți. Am început să citesc din Biblie și să mă rog în fiecare zi, dar nu primisem încă eliberarea totală de păcate.  După câteva săptămâni, am început din nou să am dubii cu privire la Dumnezeu, dacă există sau nu, dacă chiar există rai și iad cu adevărat.

Am participat la o seara de evanghelizare în Timișoara și acolo predicatorul (în timpul predicii) a început să spună: „Ai dubii și te gândești dacă chiar există Dumnezeu cu adevărat, dacă chiar există rai și iad? Așa lucrează diavolul în mintea ta și vrea să-ți fure sămânța Cuvântului pe care Dumnezeu a semănat-o acolo”. Reacția mea a fost una firească și am început să mă gândesc: „de unde știe chelul ăsta la ce mă gândesc eu?”.

Apoi am înțeles că doar Dumnezeu putea să-mi vorbească și să știe acestea. După o zi, am hotărât împreună cu 2 frați din Biserica Baptistă din Variaș să mergem la o seară de Evanghelizare la Oradea. Pe drum mă gândeam că o să merg acasă și am să îmi pun un film cu Domnul Isus, am să vad cum îi bat romanii piroane în mâini în picioare, cum îi pun o coroană de spini pe cap și am să plâng mult cum a pătimit Domnul Isus pentru noi.

Am ajuns la Oradea și tot în timpul predicii, păstorul spunea undeva pe la jumătatea predicii în felul următor: „Credeți că Dumnezeu dorește ca voi să mergeți acasă  să vă puneți un film cu Domnul Isus, să vedeți cum îi bat romanii piroane în mâini și în picioare, să vedeți cum îi pun o coroană de spini pe cap și să plângeți la un film artistic? Nu! Dumnezeu dorește pocăință adevărată, din toată inima și să renunțați la păcat și la voi înșivă”. Atunci a fost momentul când am devenit o făptură nouă, când am primit eliberarea totală de păcate și am primit o viață nouă printr-o gândire și purtare nouă.

Nu a durat mult și am trecut și prin apa botezului.”

Astăzi Daniel Godja este absolvent și masterand în teologie la Timișoara. Locuiește în Austria și pregătește un proiect măreț pentru România.

Dragă tânăr, dacă treci prin aceleași văi și ai citit această mărturie, te încurajăm să crezi că ai la dispoziție cea mai mare putere din univers. Profită maxim de protecția ei. Tot ce îți trebuie este – credință!

Echipa ȘtiriCreștine.ro vă provoacă să purtați această generație pe mâini de rugăciune. Milioane de tineri ajung să fie robiți din cauza abandonului, rănilor provocate de maturi și singurătății. Haideți să îi protejăm prin rugăciunile noastre, haideți să îi scoatem din ghiarele morții luptând pentru ei în rugăciune.