Conferința pastorală – Impact Global – la Băile Herculane

În perioada 21-25 Mai 2018 a avut loc la Băile Herculane conferința pastorală cu tema „Rolul și Misiunea Bisericii locale în Împlinirea Marii însărcinări”

Câteva dintre subiectele prezentate au fost:

  • Prioritatea Împărăției lui Dumnezeu;
  • Păstorul și prioritatea Împărăției;
  • Rolul și misiunea Bisericii locale în lucrarea Împărăției;
  • Păstorul și familia sa în lucrarea Împărăției lui Dumnezeu;
  • Marea însărcinare a Domnului pentru ucenicii Săi fiind ultima Sa poruncă, care trebuie să devină și prioritatea noastră.
  • Cei 30 de ani care au schimbat lumea a fost perspectiva de prezentare a misiunii bisericii din prima generație după înălțarea Domnului Isus la cer.
  • De asemenea s-a prezentat situația pe județe a bisericilor evanghelice din România și nevoia acută de implicare în modul cel mai serios în lucrarea de lărgire a Împărăției.

Cum a luat naștere această lucrare?

În călătoria misionară a fratelui pastor John Bilti din vara anului 2017, împreună cu un grup de 13 persoane, atât tineri cât și frați și surori din Biserica Baptistă Harul din Sacramento, a observat necesitatea de a încuraja frații păstori din mediul rural.

Bisericile mari conexiuni importante cu organizații creștine internaționale și folosesc această platformă foarte bine. Lucru acesta este foarte bun însă lasă puține resurse care mai ajung la lucrarea care se face cu multă trudă a fraților păstori de la țară.

În acest context, Domnul a pus o dorință înfocată în inima mea de a face ceva. În urma discuțiilor cu frați scumpi păstori din Caraș-Severin și la dorința arzătoare a fratelui Daniel Fișteag de a pune obișnuitul la o parte, am început demersurile dezvoltării unei lucrări, împreună cu fratele meu scump și coleg în multe călătorii misionare, pastor Mark J. Hobafcovich din Atlanta, Georgia.

Astfel a luat naștere Conferința pastorală: „Rolul și Misiunea Bisericii locale în Împlinirea Marii însărcinări.”

În luna mai din anul current, această lucrare a fost fructificată doar prin harul și ocrotirea Tatălui Ceresc. Cu această ocazie am ținut mult ca frații pastori să fie însoțiți și de soțiile lor, care sunt de mare folos în lucrare. Dincolo de sesiunile acestui eveniment, am avut grijă ca familiile să aibă și un timp de odihnă, ca apoi să meargă în lucrarea la care au fost chemați, revitalizați.

La acest eveniment au participat frați lucrători, și majoritatea cu soțiile precum: Fișteag Daniel și Raluca, Bejenaru Camil și Mirela, Șerengău Ion și Elena, Șandru Nicu și Ramona, Vrâncuță Petru și Aurelia, Pungilă Nicolae, Belciu Păun și Lidia, Cărăbaș Antonie și Lucia, Boban Ivaskovic, Hergane Lucian și Maria, Mișcalencu Denis, Nica Ionel, Cojocaru George și Ionela, Vrâncuță Ioan și Maria, Cimpoca Ilie și Adriana, Tămaș Ovidiu și Ana, Mezin Iacobici și Dana, Mita Nicolov, Pungilă Mihai și Magda, Negru Adi si Lili, Tomi Doratenic și State Voicu și Marta.

Participanții au fost nu doar din Caraș-Severin dar și din Tulcea,Mehedinți, Serbia, Macedonia și  Las Vegas.

Nevoile sunt mari și puțini sunt lucrătorii. Fie ca Bunul Dumnezeu să binecuvinteze acești slujitori deosebiți și lucrarea la care au fost chemați.

Fratele pastor Tibi Rață care se află în misiune la Casa Dorca cu un grup de studenți din America, ne-a făcut plăcuta surpriză de a participa cu noi la una din serviciile bisericii.

De asemenea la sfârșitul acestei conferințe, am vizitat și Casa Dorca unde am dăruit tot ce Domnul a pus pe inima surorilor Bisericii Harul din Sacramento cât și Casa Onisim din Timișoara unde Biserica Harul a contribuit cu o mică parte sub formă de  sponsorizare în ultimii patru ani.

Despărțirea nu a fost una ușoară. Mulțumim tuturor pentru dragostea lor mare de a fi parte în marea lucrarea a lărgirii Împărăției lui Dumnezeu.

Nu rămâne decât să spunem: până aici Dumnezeu ne-a ajutat, a Lui să fie gloria.

Ai voștri frați în Domnul,

John Bilti  și Mark Hobafcovich

Scrie un comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine