Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Egipt – Locul 17 în Topul Mondial al Persecuției

De unde vine persecuţia

Într-o țară unde 90% din populaţie este de religie musulmană, creştinii din Egipt au fost trataţi ca cetăţeni de mâna a doua încă de la sosirea islamului pe aceste meleaguri.

Apariţia grupărilor radicale islamiste a intensificat persecuţia împotriva creştinilor, afectând pe credincioşii din sate, oraşe, în locuri publice şi la locurile de muncă.

Îndepărtarea fostului preşedinte egiptean Mohammed Morsi în 2013 a făcut ca grupările extremiste să devină şi mai violenţe împotriva creştinilor, pe care ei îi acuză că au contribuit la înlăturarea preşedintelui.

Gruparea teroristă ISIS, în mod special, a organizat mai multe atentate violente în zone diferite ale ţării. O contribuţie importantă la creşterea nivelui de persecuţie o are şi importanța scăzută pe care egiptenii o acordă libertăţii religioase şi altor drepturi ale omului.

Cum suferă creştinii

Creştinii din Egipt suferă persecuţii din mai multe direcţii.

Cei care provin din familii musulmane şi se convertesc la creştinism, înfruntă o presiune ridicată din partea celorlați membri ai familiei de a se întoarce la islam.

Existenţa unei legislaţii stricte şi înguste face dificilă pentru creştini obținerea de locuri pentru a se aduna sau a construi locaşuri de închinare, iar ostilitatea şi violenţa la adresa celor care reuşesc totuşi să se întâlnească în comun creează pentru aceştia un mediu tensionat şi restrictiv.

Creştinii, în special femeile, sunt discriminaţi la locul de muncă şi în spaţiile publice. Clericii musulmani radicali incită pe credincioşii islamici la ură şi violență împotriva creştinilor, lucru care a contribuit la multe agresiuni şi chiar moartea multor creştini în anul care a trecut.

 

Exemple

În ultimii 5 ani mai mult de 1.600 de creştini dn satul Kom El-Loufy  le este refuzat dreptul de a se întâlni în clădirea bisericii din satul lor datorită ostilităţii musulmanilor din localitate şi a refuzului autorităţilor de a le elibera autorizaţia pentru funcţionare.

În Duminica Floriilor 2017 , doi atacatori sinucigaşi au detonat  bombe, ucigând 45 de enoriaşi şi rănind alţi 100 în oraşele Tanta şi Alexandria. Gruparea ISIS a revendicat ambele atacuri.

Pe 26 mai 2017 , 28 de creştini copţi care călătoreau cu un autobuz spre o mănăstire au fost opriţi în drumul lor şi ucişi prin împuşcare, după ce au refuzat să se convertească la islam.

În iulie 2017 un soldat creştin egiptean a fost bătut până ce a murit pentru că refuzat să-şi şteargă nişte tatuaje care înfăţişau o cruce şi unii sfinţi creştini.

Rugaţi-vă pentru Egipt

Rugaţi-vă pentru creştinii convertiţi de la islam şi care au fost daţi afară de către familiile lor din casele unde locuiau. Rugaţi-vă că Domnul să le scoată în cale adăpost şi să le dea mângâiere.

Rugaţi-vă pentru clericii islamici, ca aceştia să-L cunoască pe Hristos, pentru ca să fie folosiţi pentru scopurile Lui.

Rugaţi-vă pentru creştinii cărora le sunt refuzate drepturi elementare în sfera socială, politică sau juridică, ca aceştia să se încreadă în puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

Sursa: OpenDoors.org

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă