Programul Conferinţei: „Însetat după Dumnezeu” cu John şi Lisa Bevere

Programul Conferinţei: „Însetat după Dumnezeu” cu John şi Lisa Bevere
Pregătirile pentru Conferinţei „Însetat după Dumnezeu” cu John şi Lisa Bevere la Bucureşti au ajuns pe ultima sută de metri. Fie că te-ai înscris sau încă te mai gândeşti, te invităm să susţii această lucrare în rugăciune. Totodată vezi în imaginea ataşată cu programul conferinţei cu sesiunile stabilite şi binecuvântează perioada, participanţii, organizatorii şi mesagerul acestui eveniment. În perioada, 29-30 iunie, binecuvântează România prin rugăciune!

Vă lăsăm apelul echipei Peniel, pentru susţinerea în rugăciune:

„Mai sunt câteva zile până la Conferința Însetat după Dumnezeu de la București. Echipele de slujire sunt pregătite, cele muzicale fac ultimele repetiții, conferențiarii ne-au trimis deja materialele, iar echipele tehnice sunt gata să monteze sofisticatele lor echipamente.

Anul acesta încercăm să ridicăm și mai mult standardul din punct de vedere omenesc. Totuși, toate aceste pregătiri ar fi în zadar fără harul și prezența lui Dumnezeu, Singurul care poate să astâmpere setea celui însetat.

Prin urmare, haideți ca în zilele care ne-au mai rămas până la conferință să ne rugăm Domnului ca El:
1. Să binecuvânteze toate echipele implicate cu inimă bună, jertfitoare și excelență în slujire.
2. Să dea putere familiei Bevere să predice Evanghelia clar și cu multă autoritate divină.
3. Să pună pe inima cât mai multor oameni să participe la acest eveniment deosebit.

Bucureștiul are nevoie de prezența voastră!

Chiar dacă unii locuiți departe de capitală, nu permiteți comodității să vă domine! E foarte important ca în asemenea ocazii creștinii din toată țara să se mobilizeze și să vină la București pentru a înălța rugăciuni pentru România chiar din centrul decizional al țării.

Planificați să veniți la conferință împreună cu toți prietenii voștri! În cazul în care nu v-ați înscris, vă rugăm să o faceți AICI!

Mai multe informații puteți găsi pe www.peniel.ro și pe pagina de Facebook: John Bevere Romania.

Pe curând!
Echipa Peniel”

Programul Conferinţei: „Însetat după Dumnezeu” cu John şi Lisa Bevere

Scrie un comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine