A.N. Wilson: Charles Darwin – Furt intelectual? Partea a II-a

A.N. Wilson: Charles Darwin - Furt intelectual? Partea a II-a

Acum câteva săptămâni am început o recenzie a cărții lui A.N. Wilson, publicată anul trecut, cu titlul Charles Darwin, Victorian Mythmaker „Charles Darwin, făuritor de mit”. Cartea are 367 de pagini, e extrem de bogată în informații și detalii interesante, făcând practic imposibilă o recenzie a cărții în doar câteva pagini. Revenim, deci, astăzi cu a doua parte a recenziei, sperând să continuăm examinarea cărții în edițiile viitoare. Prima parte a recenziei o puteţi citi AICI!

Una din ideile dominante ale cărții lui Wilson e că Darwin nu a fost un gânditor original ci că a adoptat și ajustat, pe ici și colo, ideile predecesorilor și contemporanilor lui care au fost și ei interesați de subiectul posibilei evoluții a speciilor. Darwin, însă, nu le-a recunoscut contribuția la dezvoltarea teoriei evoluției, motiv pentru care Wilson îl acuză de furt intelectual.

Omul potrivit la locul potrivit?

Wilson ne dă de înțeles că Darwin nu a fost nici un geniu, nici un gânditor penetrant, nici un om cu intelect strălucitor, ci un individ care a avut norocul să fie omul potrivit la locul potrivit. A trăit într-o epocă istorică propice ideilor pe care le-a propus; în Marea Britanie, țară care fără îndoială la vremea aceea era cea mai avansată din lume și posedă cele mai numeroase și colosale resurse intelectuale și academice cunoscute istoriei; într-o epocă istorică în care oamenii erau curioși să-și cunoască originea; și într-un context geo-politic care i-a forțat pe britanici să găsească noi metode de creștere a producției agricole pentru a hrăni o populație mereu în creștere. A avut și norocul să se nască într-o familie aristocrată, să fie educat în universitățile prestigioase de atunci ale Marii Britanii, să călătorească, și să nu trebuiască să muncească pentru a se întreține pe sine, soția lui, Emma, și pe cei zece copii care el și Emma i-au adus pe lume. Cu banii primiți din partea tatălui și a bunicului a putut să-și crească copiii și să-și dedice câteva decenii de viața pasiunii lui intelectuale: explorarea originii vieții pe pământ, a presupusei evoluții a speciilor, și a descoperirii, zice el, a celor două legi ale naturii care transformă o specie în alta: legea selecției naturale și legea luptei pentru supraviețuirea speciilor.

Darwin a avut norocul să se nască la scurt timp după terminarea războaielor napoleonice, la 12 februarie 1809. În anul acela Marea Britanie deja fusese în război cu Franța lui Napoleon pentru aproape 15 ani. Cu doi ani înainte de terminarea războiului, Napoleon a impus o blocadă a Marii Britanii și a interzis comerțul Europei cu Marea Britanie. Britanicii, care deja începuseră să sufere de penurie de alimente încă de la începutul războiului, au devenit și mai înfometați după instituirea blocadei. Populația Marii Britanii a crescut între timp, de la 7 milioane de persoane în 1760, la 10,5 milioane la începutul anilor 1800. Britanicii au început să devină îngrijorați că profețiile sumbre ale Pastorului T.R. Malthus erau pe cale să se împlinească sub ochii lor: populația britanică creștea mai repede ca producția agricolă și britanicii vor muri de foame.

Britanicii au răspuns crizei demografice și penuriei de hrană instituind, în 1798, o Comisie de Agricultură (Board of Agriculture), al cărei obiectiv a fost stimularea producției agricole. Eforturile Comisiei au avut succes. În doar câțiva ani producția agricolă a crescut enorm. Au fost create noi rase de animale, noi varietăți de cereale și noi soiuri de plante. Toate astea prin selecția artificială, nu naturală. În doar câțiva ani, de exemplu, au fost scoase pe piața vite care dădeau mai multă carne și lapte, oi care dădeau mai multă lână și lapte, și varietăți de grâu și porumb care dădeau recolte mai mari. La scut timp, britanicii au încetat să mai sufere de foame, prețurile produselor agricole au scăzut, și panica supra-populării a încetat. Aceste circumstanțe, însă, au fost însoțite de o vie dezbatere intelectuală privind demografia, supra-popularea Marii Britanii, originea speciilor, și metodele de modificare, de către om, prin mijloace artificiale, a raselor de animale și a produselor agricole. Dacă omul poate modifica speciile în mod artificial, natura nu o face și ea, de la sine?

Influența familiei asupra lui Darwin

Interesul omului pentru evoluția speciilor datează încă din antichitate. Încă pe vremea lui Aristotel și Platon oamenii disputau noțiunea dacă animalele sunt statice, adică nu resimt modificări, ori evoluează și dezvoltă modificări morfologice în timp, iar dacă da din ce motive. Aceste idei l-au preocupt și pe bunicul lui Charles Darwin, Erasmus Darwin, de profesie medic. În 1794 Erasmus a publicat Zoonomia, un tratat în care argumenta că speciile au evoluat unele în altele, „creaturile nu au fost create ci s-au creat de la sine”, și că „speciile au apărut pe pământ nu pentru că Dumnezeu le-a creat ci prin evoluție”. (Pagina 23) Erasmus a murit în 1802, cu 7 ani înainte de nașterea lui Charles Darwin. Charles Darwin a citit, în mod aprofundat și de mai multe ori, cartea bunicului lui, afirmând, în final, că ea nu l-a influențat cu nimic „without producing any effect on me”.

Erasmus și-a elobărat ideile mai târziu într-o altă carte, The Temple of Nature „Templul Naturii”, în care postula noțiunea că întreaga viață, din formele ei cele mai primitive până la cele mai complexe, își are originea undeva în fundul oceanelor. Erasmus a încercat și să explice, din punct de vedere al cauzalității, „cauza inițială” care a propulsat evoluția în moțiune, o cauză pe care el a numit-o „the first great cause” ori „marea cauză primordială”. Erasmus a studiat și lucrat la teoria evoluției timp de aproape 30 de ani.

Când Darwin a ajuns la 9 ani i-a murit mama. Darwin și-a continuat studiile și a făcut universitatea la Cambridge. Tatăl lui dorea ca el să studieze teologia și să devină păstor anglican, dar Darwin avea alte pasiuni având înclinații spre medicină. Unul din profesorii lui a fost Robert Jameson, Profesor de Istorie Naturală, cel care l-a expus pe Darwin ideilor evoluționiștilor francezi ai Veacului XVIII, în special Jean Baptiste Lamarck și Gianbattista Brocchi. Ambii au încercat să explice originea speciilor prin cauze naturale prin studiul fosilelor disponibile în vremea lor. Idea principală a lui Lamarck a fost existența unei continuități a speciilor care însă se schimbă lent și se transformă în alte specii înrudite. Natura funcționează în virtutea unor legi specifice ei unde o formă de viață dă naștere unei alte forme de viață. Tot Lamarck pare să fi fost și primul naturalist care a enunțat idea că specia hominida se trage din maimuțe. La rândul lui, Brocchi a enunțat idea că speciile se nasc, trăiesc pentru o vreme, și apoi dispar.

Charles Darwin – furt intelectual?

E deci aparent ca dezbaterea privind originea și transformarea speciilor era deja în vogă la vremea când Darwin a început să fie interesat de subiect. Și tocmai aici Wilson îl acuză pe Darwin de frauda intelectuală: „Opinia mea este că… Darwin, care nu a recunoscut influențe intelectuale în viața lui, nu a fost capabil să-și amintească faptul că alții pe lângă el au crezut în evoluție înainte de 1859”, anul în care Darwin a publicat The Origin of the Species – Originea Speciilor). (Pagina 53).

Până atunci, obiecțiile împotriva evoluționismului lui Erasmus Darwin, Lamark și Brocchi erau doar de natură teologică nu științifică. Una din personalitățile influențe din perioada incipientă a gândirii evoluționiste a fost britanicul William Paley, care a trăit între 1743 și 1805. Paley e cunoscut istoriei în primul rând pentru monumentala lui carte View of the Evidences of Christianity – „Perspectiva asupra dovezilor privind creștinismul” publicată în 1794, și monumentala Natural Theology – „Teologia naturală” publicată în 1802. Pentru prima dată, în aceste cărți, un intelectual britanic apără Biserica, teismul și creștinismul în fața ascensiunii gândirii evoluționiste din vremea lui. Ideile lui Paley, lucid exprimate în cele două cărți, sunt considerate astăzi fundamentul intelectual a ceea ce e cunoscut ca „intelligent design”, o explicație teistă a universului și apariției unversului, a vieții și a omului. În acest sens, ideile lui Paley erau simple: universul e perfect, natura e perfectă, viața e perfectă, și perfecțiunea lor atestă indubitabil existența unui Creator care le-a creat pe toate cu înțelepciune și chibzuință. (Pagina 77). Darwin l-a citit pe Paley. Dar, în timp ce Paley afirmă existența armoniei în natură, Darwin afirmă că natura e într-o stare de haos. La fel, în timp ce Paley afirmă că armonia naturii se datorează funcționarii perfecte a legilor impuse de Creator în natură, Darwin afirmă că legile naturii, descoperite zice el, de el însuși, reflectă un conflict acerb și permanent între specii pentru supraviețuire, un conflict permanent între membrii aceleași specii, și că acest conflict propulsează evoluția naturii și a ființelor vii de la o specie la alta.

Teologia naturală înseamnă, din perspectiva lui Paley, că putem deduce existența unui Creator și a lui Dumnezeu, din natură. În mod contrar, pentru Darwin și discipolii lui, natura neagă existența lui Dumnezeu. Explicația lui Wilson este că: „Darwin a fost destinat să fie, pentru mulți, atât pe parcursul vieții lui cât și mai târziu, întruchiparea mitului britanic din era victoriană că știința a invalidat și negat religia. De fapt, în loc de a nega religia, știința a devenit religia lor…”, adică a evoluționiștilor.

Înconjurul lumii pe vasul Beagle

Sunt câteva lucruri cu privire la Darwin pe care le cunosc toți cei care au studiat biologia, printre ele călătoria lui Darwin în jurul pământului la bordul vasului The Beagle. Voiajul a fost punctul decisiv pentru orientarea intelectuală a lui Darwin. Observațiile făcute pe parcursul călătoriei i-au cimentat ideile evoluționiste și l-au făcut să pună la îndoială existența lui Dumnezeu, devenind, treptat, ateu. Un amănunt mai puțin cunoscut, însă, este că la întoarcere Darwin s-a îmbolnăvit și a rămas bolnav toată viața fără să se vindece. Boala l-a îmbătrânit înainte de vreme, dar nu se cunoaște exact diagnoza ori boala de care a suferit. Un alt amănunt la fel de puțin cunoscut este că, în timp ce pe Beagle Darwin își forma ideile evoluționiste, Căpitanul vasului, Charles FitzRoy, își cimenta convingerile creaționiste.

Wilson alocă 3 capitole fascinantei călătorii a lui Darwin în jurul pământului. (Paginile 86-182) Beagle a fost o fregată de război al cărei echipaj a fost însărcinat să studieze și să cartografieze coasta Patagoniei și a Țării Focului, apele, coasta oceanului, populația nativă, plantele și animalele și obiectivele strategice. Călătoria trebuia să înceapă în 1826, dar a început doar în 1828 sub autoritatea Căpitanului Charles FitzRoy, un aristocrat al cărui bunic a fost ministru britanic pe vremea războaielor Marii Britanii cu Franța. La vremea accea FiztRoy avea 26 de ani, iar Darwin 22. Tatăl lui Darwin a aflat de voiajul lui FitzRoy și l-a rugat să-l ia și pe Darwin cu el, contra cost. După multe amânări vasul a plecat din Marea Britanie pe 27 decembrie 1828. De-a lungul traseului, Beagle a făcut multiple escale pe la mici insulițe din Oceanul Atlantic pentru a-i permite lui Darwin să le examineze vegetația și fauna. Pe parcursul călătoriei Darwin citea cărți trimise de familie, majoritatea fiind tratate despre originea speciilor, geologie și palentologie. Una din cărțile citite atunci și care l-a influențat mai târziu a fost Principles of Geology „Principiile Geologiei” publicată de Charles Lyell.

Rasismul lui Darwin

În aprilie 1829 Beagle a ancorat pentru câteva luni pe coasta Braziliei. În timp ce Căpitanul FitzRoy și echipajul examinau și măsurau coastele Braziliei, Darwin își petrecea timpul în interiorul continentului examinând animalele, plantele și populația nativă. A zugrăvit populația nativă în termeni care astăzi ar fi considerați rasiști și ofensivi, „ignoranți, lași și extrem de indolenți”. Descria deasemenea populația de culoare ca fiind „uncommonly stupid” – „deosebit de stupidă”, ceea ce îl face pe autor să afirme că Darwin a fost rasist, un subiect pe care autorii contemporani îl evită. Consemnările făcute de Darwin în jurnalul lui de călătorie dovedesc și șovinismul lui. Darwin credea în superioritatea rasei și civilizației britanice în raport cu celelalte rase și civilizații. (Paginile 104-105) Tot în jurnalul de călătorie Darwin a consemnat că formele de guvernare de atunci din Brazilia, Uruguay și Argentina (Patagonia), erau „half-civilized governments”, adică „guvernări pe jumătate civilizate”. În opinia lui Darwin, democrația nu era o formă de guvernământ potrivită pentru America de Sud, optând pentru dictaturi, locuitorii ei fiind mai puțin civiliați ca britanicii. Ceea ce îl face pe Wilson să afirme că „… nu există nici o dovadă că [Darwin] a crezut, fie în tinerețe fie ca adult, în egalitatea rasei umane, fie ca ideal și deziderat politic fie ca un dat științific” (Pagina 105).

Pe la mijlocul lui iulie 1829 Beagle ancorează în Patagonia. În jurnalul de călătorie Darwin face aceleași consemnări ofensive la adresa populației native de acolo cu toate că peste tot pe unde a ajuns, fie singur fie împreună cu Căpitanul FitzRoy, a fost primit cu o ospitalitate deosebită. Ajuns la Punta Alta în Patagonia, Darwin se cufundă în studierea fosilelor care la vremea aceea se aflau acolo din abundență. Fosilele fuseseră păstrate în aluviunile râurilor și în țărmurile oceanului. Săptămâni la rând Darwin a ținut echipajul pe loc pentru a examina cu deamănuntul acest uimitor muzeu paleontologic și geologic din aer liber. A colectat și pus în cutii și borcane o mulțime de oseminte, carapace, roci, și animale mici pe care le-a trimis în Marea Britanie. A continuat să colecteze mii de schelete, oseminte, specii de animale și fosile pretutindeni, în Țara Focului, Chile, Peru și Insulele Galapagos. Le-a trimis pe toate, cu miile, în Marea Britanie, iar la întoarcare și-a dedicat restul vieții, câteva decenii, studiindu-le și ajungând la concluziile care le-a publicat în 1859 în Originea Speciilor.

O teorie a apariției limbii umane

Vom continua, sperăm, recenzia fascinantei cărții a lui Wilson în săptămânile viitoare. Vă recomandăm, în încheierea comentariului de astăzi, un articol care denotă confuzia care tipifiază gândirea evoluționistă a zilelor noastre. Teoria evoluționistă scârție și e tot mai dificil de susținut și apărat. Modificările și ajustările constante care se fac privind evoluționismul sunt dovadă principală. Acum câteva zile am dat peste o astfel de dovadă: inabilitatea evoluționiștilor de a explica, chiar în termeni rudimentari, abilitatea ființei umane de a vorbi. Cum a apărut abilitatea omului să vorbească? Publicația americană The Atlantic a publicat săptămâna trecută un articol privind subiectul al cărui titlu dovedește limitele evoluționismului: A Sneaky Theory of Where Language Came From – „O teorie cu șiretlic despre originea limbajului”. [Articolul poate fi citit AICI]

Limbajul a apărut, zic evoluționiștii, din necesitatea ființelor vii de a coopera pentru a atinge scopuri comune. Chiar? Din perspectiva creaționistă și teistă, întrebarea este diferită: de ce doar ființele umane au abilitatea de a învăța limbi diferite, pe când animalele nu? Nici un animal nu poate învăța limba unui alt animal. Un câine nu poate scoate sunetele unei ciocârlii și nici o ciocârlie nu poate lătra asemena unui câine. Doar ființele umane au capacitatea de a învăța limbi străine ori imita sunetele animalelor. De ce? Pentru că ele au fost făcute după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, Cel care a grăit și s-a făcut, și Cel care, la rândul Lui, a înzestrat ființa uman cu abilitatea de a vorbi.

Autor: Alianţa Familiilor din România

Scrie un comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine