La mulți ani dragi colegi de la RVE Suceava

Să fii o voce a păcii și a Evangheliei într-o lume atât de secularizată este o mare provocare. Să cucerești urechea atât de aglomerată și ademenită de atâtea voci gălăgioase într-o lume atât de grăbită este o misiune de onoare. Înțelegându-vă misiunea și chemarea, la acest popas aniversar, vă admirăm și ne bucurăm că rămâneți tari în alergarea voastră.

Ne bucurăm să vă știm credincioși chemării pe care ați primit-o și misiunii pe care o îndepliniți zi de zi în pofida provocărilor vremii. Ne bucurăm să vă știm în mâna Lui și mai ales fiind megafonul iubirii într-o lume zdrobită de durere.

În următorul sfert de secol, vă dorim suflete vindecate, urechi deschise, inimi sensibile la mesajul pe care îl aveți de transmis. Vă dorim să fiți purtați pe aripi de vultur, să aveți Aaroni care să vă ridice mâinile atunci când obosiți și ucenici ca Timotei care să vă ducă misiunea peste generații.

Știm că puterea și dragostea Lui de Tată rămâne aceeași ieri, azi și în veac. Vă lăsăm în brațul Lui și vă purtăm în rugăciunile noastre.

La mulți ani dragi colegi

Cu profund respect,

Echipa ȘtiriCreștine.ro

Scrie un comentariu