Te consideri un supra-neprihănit?

„Fie că toți cei care vin în urma noastră să ne găsească credincioși.” Încă îmi amintesc că am cântat acest vers la întâlnirile noastre zilnice de la școala biblică. Prinși de pieptarul neprihănirii, un batalion de soldați tineri erau bine echipați pentru a deveni următorii Billy Graham sau Elizabeth Elliot. A fost totuși neprihănirea adevărată? Mă întreb uneori.

Știai că în Biblie există un verset care vorbește despre un „exces de neprihănire”?

În Eclesiastul 7:16 este scris: „Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept. Pentru ce să te pierzi singur?”

Ce înseamnă să fii „prea neprihănit”? Conform Bibliei, neprihănirea adevărată este împărtășită numai prin Duhul Sfânt. Orice altceva este că „o haină mânjită” (Isaia 64: 6). Neprihănirea lui Dumnezeu ne este atribuită în momentul mântuirii și, din acel moment, orice neprihănire adevărată care curge din noi nu este de la noi, ci de la Duhul Sfânt.

George Whitefield, unul din marii înțelepți a declarat:
„Vântul suflă unde vrea, noi îi auzim vuietul, dar nu putem spune de unde vine, nici încotro merge. Acum, până când Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este simțit în sufletele noastre ca o adiere de vânt de pe trupurile noastre, dragii mei frați, să nu aveți niciun interes în El: religia nu constă în performanță externă, ci trebuie să fie în inimă, altfel este doar o simțire de moment”.

De multe ori pot să apară dificultăți în lucrarea lui Hristos. Ne ocupăm de „lucrarea” Împărăției. În exterior se vede un zâmbet, în timp ce în interior transpirăm cu picuri de gheață. Deja cunoaștem pe de rost exercițiul: te trezești devreme pentru rugăciune, dai bani unui sărac de pe stradă, îți vizitezi un prieten la spital. Abia putem ține pasul cu această viață creștină. Nu suntem siguri cum și dacă putem să reparăm toate aceste lucruri, dar dacă nu, prietenii noștri ne vor vizita în spital.

Realitatea este că toată munca noastră este în zadar. „Supra-neprihănirea” noastră ne distruge pe noi și poate și pe cei din jurul nostru. Undeva în lucrarea noastră pentru Domnul, dorința prea mare de a fi importanți, ne astupă urechile și nu mai auzim vocea Lui.

Pereții mândriei noastre sunt atât de groși și rezistenți încât este dificil să vedem dezastrul care vine.

Trebuie să ne oprim! Noi nu suntem mântuitorii lumii. Trebuie să încetăm să mai căutăm să ne umplem băncile și buzunarele, și astfel să ne lepădăm de neprihănire. Nu trebuie să ne luptăm din ce în ce mai mult. Isus a venit pentru oameni ca tine și mine!

Când Isus a venit pe acest pământ, acțiunile Lui păreau destul de nepotrivite pentru poporul religios. El a rupt Sabatul, S-a declarat egal cu Dumnezeu, a petrecut mult timp cu păcătoșii și i-a îndemnat pe urmașii săi să nu se roage în public. Poate ar trebui să urmăm exemplul Său. Omul care era întruchipat în neprihănire nu a încercat nici măcar să depășească Legea. El a fost întotdeauna „ocupat” cu a face voia Tatălui Său, indiferent cât de mare sau mic era văzut și nu a vrut niciodată să-și facă un nume sau să fie ca orice altă persoană sub Cer.

„Isus le-a zis: ‘Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.'” (Ioan 4:34)

Dacă credeți că suferiți de o „supra-neprihănire”, vă îndemn să vă pocăiți și să reconsiderați că sufletul vostru suferă de „foame”. Stați singuri cu Dumnezeu și fiți deschiși voinței Sale, indiferent cât de îngrozitor sau de neplăcut poate suna. Ar putea să vă surprindă! Veți găsi că secretele avansării în Împărăția lui Dumnezeu se găsesc chiar sub nasul vostru. Dacă vă smeriți, veți vedea că lucrurile mai mici, mai puțin nobile sunt cele mai mari. Ultimul va fi primul în Marea Împărăție a lui Dumnezeu.

Scrie un comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine