Florin Ianovici: Ce nu s-a putut și ce se poate

Nu am putut trece în Constituție un principiu din Legea Lui, dar nimic nu împiedică ca în inima fiecărui credincios să stea TOATĂ legea Lui.

Nu am putut convinge încă 2 milioane de oameni să voteze, dar nimeni nu ne poate opri ca zi de zi să trăim cu convingerea că El e Dumnezeul nostru.

Nu am putut opri un destin crud pentru România, dar nimic și nimeni nu ne împiedică să ne alegem destinul veșnic.

Nu judec pe nimeni pentru greșelile făcute. Mă judec pe mine că doar acesta îmi e de folos.

Nu acuz pe nimeni pentru ceea ce nu este sau va fi România. Nu mâna omului conduce istoria, ci a lui Dumnezeu.

Nu fac din eșecul de ieri bocet pentru că am învățat că Dumnezeu aduce la viață oasele uscate.

Voi lăsa durerea să mă înțelepțească și îmi suflec mânecile pentru ziua de azi. În bucățica mea de viață, de România, sunt atâtea de făcut.

Îl iubesc pe Dumnezeu, îmi iubesc țara.

Nu am timp de văicăreli, de acuze, de lamentări filosofice, pentru că mai e puțin timp și vreau să îl folosesc înțelept.

Copiii orfani trebuie hrăniți și îmbrăcați. Tinerii fără casă sau serviciu așteaptă o mână întinsă. Săracii din stradă nici nu știu că a fost referendum. Ei așteaptă o fărâmă de milă. Sunt atâtea de făcut.

S-a închis votul, s-au sigilat urnele, s-a făcut numărătoarea și am ieșit pe minus. E trist, dar nu definitiv. Într-o zi se va deschide Cartea Vieții și se va face socoteala. Să avem grijă să nu ieșim pe minus.

Mântuiește Doamne sufletul nostru și neamul românesc.

Pastorul Bisericii Renovatio Bucureşti

Florin Ianovici

Scrie un comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine