STUDIU Doar câteva picături de alcool pot schimba modul în care ni se formează amintirile

Cercetătorii au descoperit că alcoolul deviază un circuit din creier destinat memoriei și modifică producerea anumitor versiuni de gene, formând astfel poftele care stimulează dependența. Concluzia a fost descoperită de o echipă de cercetări de la Universitatea Brown din SUA în cadrul studiului: „Alcoolul activează proteian Scabrous-Notch pentru a influența amintirile asociate cu consumul de alcool”, relatează Science Daily.com

„Unul din lucrurile pe care vreau să le înțeleg este motivul pentru care drogurile pot produce amintiri atât de satisfăcătoare când ele sunt de fapt niște neurotoxine”, a spus cercetătoarea Karla Kaun, al cărei laborator este afiliat Institutului Carney de științe ale creierului de la Universitatea Brown. „Toate drogurile – alcool, opioide, cocaină, metamfetamine – au efecte secundare adverse. Ele provoacă greață, mahmureală și o senzație de rău, deci de ce le găsim atât de satisfăcătoare? De ce ne amintim numai de satisfacția provocată de ele și nu și de urmările negative? Echipa mea încearcă să înțeleagă ce efecte au drogurile la nivel molecular asupra amintirilor și de ce provoacă o poftă atât de puternică”, susține Karla Kaun.

Musculițele de oțet – Drosophila Melanogaster – au numai 100,000 de neuroni, în timp ce oamenii au peste 100 de miliarde. Scala mai mică – și faptul că generații întregi de oameni de știință au dezvoltat instrumente genetice pentru a manipula activitatea neuronilor la nivel de circuit și la nivel molecular – a făcut ca musculița de oțet să fie organismul perfect pentru ca echipa lui Kaun să poată separa genele și circuitele din creier implicate în amintirile de recompensă provocate de alcool.

Emily Petruccelli este cercetătoare postdoctorală, în prezent asistentă universitară având propriul laborator la Universitatea Southern Illinois. Împreună cu Kaun și restul echipei, au folosit instrumente genetice pentru a opri selectiv genele cheie ale musculițelor în timp ce acestea erau antrenate să găsească alcool. Acest lucru le-a permis să observe ce proteine au fost necesare în producerea comportamentului recompensator.

Una din proteinele responsabile pentru preferința muștelor pentru alcool este proteina Notch. Cercetătorii au descoperit că această proteină Notch este prima „piesă de domino” a căii de semnalizare implicată în dezvoltarea embrionului, a creierului și a funcției creierului la oameni și la toate celelalte animale. Căile moleculare de semnalizare seamănă cu un șir de piese de domino atunci când primul domino este răsturnat. În cazul nostru, când o moleculă biologică se activează, aceasta activează alte molecule, care la rândul lor declanșează activarea mai multor molecule și tot așa mai departe.

Altă „piesă de domino” din cursul căii de semnalizare a creierului, care este afectată de alcool, este o genă numită Receptor de tip Dopamină-2. Aceasta produce o proteină ce recunoaște dopamina, supranumită și neurotransmițătorul stării de plăcere.

„Receptorul de tip Dopamină-2 este cunoscut a fi implicat în a codifica dacă o amintire este plăcută sau dezagreabilă. Și alcoolul se folosește de această cale destinată memoriei pentru a forma o poftă puternică”, a spus Petruccelli.

„În cazul căii de recompensă a alcoolului pe care am studiat-o, cascada de semnalizare nu a activat sau dezactivat gena receptoare de dopamină, nici nu a mărit sau micșorat cantitatea de proteină produsă. În schimb, a avut un efect mai subtil – a schimbat versiunea proteinei obținute, modificând o singură „literă” de aminoacizi într-o zonă importantă”, a spus Kaun.

„Nu știm care sunt consecințele biologice ale acestei mici modificări, dar una din constatările importante din acest studiu este faptul că oamenii de știință nu trebuie să privească numai la genele care sunt activate sau dezactivate, ci și la formele activate sau dezactivate ale fiecărei gene obținute. Credem că aceste rezultate descriu foarte probabil alte forme de dependență, pe care nimeni nu le-a investigat”, a mai spus Kaun.

„Dacă acest lucru funcționează la fel și la oameni, un pahar de vin este suficient pentru a devia calea de memorie pentru o oră. După trei pahare, cu pauză de o oră între ele, calea nu revine la normal după 24 de ore. Credem că această persistență este probabil ceea ce schimbă expresia genelor în circuitele de memorie. Este doar un lucru de ținut minte data viitoare când împarți o sticlă de vin cu un prieten sau cu soțul sau soția”, explică autoarea studiului.

Trăim într-o țară unde alcoolul face ravagii și distruge multe familii. Echipa ȘtiriCreștine.ro vă provoacă să mijlocim astăzi pentru fiecare bărbat și femei, tânăr și matur care este dependent de alcool, sau cei care sunt în pericol să cadă în această capcană, alegând să moară pentru o înghițitură. Haideți să ne rugăm pentru țara în care trăim, pentru ca Dumnezeu să vindece națiunea noastră de această depență care distruge psihic bărbați, femei și milioane de copii, care asistă la scandaluri și agresivitate ca urmare a consumului de alcool.

Traducere de Gabriela Augustinov

Scrie un comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine