Poezie: O frunză!

Da! Chiar așa!?! Ce-ți spune ție-o frunză?
Ce te învață despre Acel ce te-a creat?
Știi? Toate cad și se usuc-o dată
Chiar de-au ‘trăit’ din seva nu știu cărui,
Prea important sau ne’nsemnat copac.

Acum, că e căzută și uscată,
Nu mai înseamnă mult sau este poate chiar… nimic;
Dar ce a fost, ce mecanism întreg ascunde,
Vorbește mult, destul, deajuns de Cel ce te-a ‘ntocmit!

Din ea au respirat atâția!
Din ‘energia’ – oxigenul ei a dat la toți,
Fără să plângă sau să se-ntristeze
Că nici o amintire nu este și nici nu va fost.

Pe-o frunză ce-a trecut, o-nlocuiește alta
Și-acest tribut sau poate unul mult mai greu, în urmă va plăti.
Și totuși, fără murmur sau să trâmbițeze multe,
Același scop măreț va-ndeplini.
O frunză nu e tristă când se ofilește
Și nici nu-i pare rău că e așa;
Deși trăiește scurt și nu-i băgată de prea mulți în seamă
Își face consecvent lucrarea sa.

Ce-a fost? Ce e? Sau: ce va fi o frunză?!?
Da știu…
E-aproape-absurd să te întrebi prea mult, și poate nu ți-ar folosi.
De ai o țintă și un scop predefinit ‘nainte,
E necesar să știi a-l împlini!

Ai fost creat cu-n scop mai grandios decât îl are-o frunză,
Și doar ‘un an’ îți este acordat.
Să stai să plângi nu are rost și nici măcar n-ajută.
…Să investești în cer tu ești chemat!

Știi bine…

E greu să te-ncrezi adesea-n Domnul
Și să fii tare când esti slab, neputincios.
E greu să râzi când tot îți vine-a plânge,
E greu, dar poți să birui totul prin Cristos.

Atunci când te crezi tare sau când crezi că ești puternic
Când crezi că lumea de aici este a ta
Este de-ajuns să-ntrebi sau să te informezi temeinic
De la mai toți și toate ce au fost ‘naintea ta.

De ofilit ne ofilim cu toți în trupu-acesta,
Din zi în zi ce trece, tot mai mult.
De vrei sau nu, tu vei sfârși odată
La timpul hotărât de Domnul Sânt.

El știe gândul tău și tot ce inima-ți dorește
Să te ascunzi de El, nu poți, chiar de ai vrea
De El să te despartă poate,
E doar păcatul ce-nfășoară viața ta.

Nu te lăsa bătut de vânt și gânduri false,
Nu te lăsa robit de poftă și păcat.
Dedică-te lui Dumnezeu cu-ntreaga ta viața.
Căci doar prin El tu poți trăi în toate și pe deplin iertat.

Să Îl cunoști pe Domnul tot mai mult cu-ntreaga ta ființă,
Să te dedici acelor ce-s acum în jurul tău,
Să te consumi făr’ să te preocupe
Că toți profită de curajul tău!

Ridică-te și dă-i lui Dumnezeu onoare!
Dedică-te deplin în lucrul tău,
Dar să nu uiți că numai harul Său măreț te ține,
Să lupți și să trăiești pe placul Său!

Dedică timp în a cunoaște-n profunzimi Cuvântul
Și investește-n tot ce e etern.
Căci viaț-aceasta trece repede, ca gândul
Si tot ce-ai fost și-ai adunat pană acum…
Se duce mai repede ca ziua cea de ieri.

Viața fără El e ca o frunză
Ce-i fluturată și dusă de vânt.
Ce ai nevoie azi, mai mult ca mâine,
Este să Îl cunoști pe Domnul cel Măreț Sfânt.

Ce-a fost sau ce este sau ce va fi o frunză? Puțin contează!
Ce ești sau cum ești tu?!?
De vrei cu-adevărat să-nveți mai multe
Privește-n jur la lucrurile cele mai mărunte
Și-nveți, înveți de Dumnezeu!

De mulțumire plină inima să-ți fie
Pentru că El, Acel ce-I veșnic Dumnezeu.
Te înconjoară cu-a Lui bunătare
Chiar și când ți-e prea bine,
Dar și când este greu.

Har peste har, mereu în viața ta revarsă
Și-așteaptă să-I spui simplu: „Mulțumesc!”
Să recunoști că El mereu te poartă,
Și peste tin bogat revarsă.
Mari bogății, ca dar dumnezeiesc.

© Andrei Mereuță

Scrie un comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine