Descoperire ştiinţifică uimitoare: Toţi oamenii care trăiesc sunt descendenţi ai unui singur cuplu

Oamenii de ştiinţă din Statele Unite şi Elveţia au anunţat o descoperire ştiinţifică uimitoare: toţi oamenii care trăiesc sunt descendenţi ai unui singur cuplu, mamă şi tată, care au trăit acum 100.000 – 200.000 de ani, după ce un eveniment cataclismic aproape că a eradicat specia umană.

Chiar dacă cercetătorii cred în continuare într-o explicaţie evoluţionistă a fenomenului şi nu fac nici o concesie creaţionismului sau istorisirii biblice despre prima pereche de oameni, Adam şi Eva, sau Noe si familia lui, dupa Potop, totuşi descoperirea lor a stârnit o dezbatere aprinsă. S-ar putea dovedi că este unul dintre cele mai provocatoare studii întreprinse vreodată ce ridică o întrebare spinoasă. Ce eveniment a avut loc şi care aproape că a distrus viaţa pe planeta noastră, lăsând în urmă un bărbat şi o femeie care au devenit mama şi tatăl nostru al tuturor?!

Tabloidul britanic Daily Mail dezvăluie faptul că aceste noi descoperiri aruncă o umbră de îndoială asupra teoriei evoluţiei, teorie care este dominantă în comunitatea ştiinţifică.

Studiul a fost condus de cercetătorii Mark Stoeckle şi David Thaler de la Universitatea din Basel, Elveţia, împreună cu cercetători de la Universitatea Rockefeller din S.U.A. şi a fost publicat în Jurnalul de Evoluţie Umană.

Cercetătorii spun că au studiat „codurile de bare genetice” de la 5 milioane de tipuri de animale şi oameni – cam 100.000 de specii – pentru a formula concluziile la studiu lor. Codurile de bare sunt fragmente de ADN care sunt localizate în afara nucleului celulelor vii – aşa numitul ADN mitocondrial, pe care mamele le lasă moştenire generaţiilor ulterioare.

Stoeckle şi Thaler au descoperit de asemenea că 90% din speciile de animale în viaţă astăzi provin din părinţi care au început să dea naştere la urmaşi cam în aceeaşi perioadă, acum 250.000 de ani.

FoxNews confirmă ca studiul se aliniază cu relatarea biblică in două moduri esențiale:

  1. Confirmă că oamenii şi animalele provin dintr-un eveniment creaţionist, generat printr-un mecanism încă necunoscut;
  2. Codurile de bare DNA arată faptul că înmulțirea speciile a fost cantitativă. În loc de o varietate mare de animale, cum ar fi de aşteptat după milioane de ani de evoluţie graduală, speciile se încadrează în categorii foarte distincte – ceea ce Biblia descrie ca fiind „soi”, din cuvântul ebraic „min”.

Într-o perioadă când oamenii au tendinţa să se diferenţieze unii de alţii în funcţie de rasă, statut social, etc. oamenii de ştiinţă sugerează că atunci când ne referim la ceilalţi oameni, vorbim de fapt despre fraţii şi surorile noastre genetice.

Sursa: CBN News