Wycliffe România vă urează sărbători binecuvântate

Ne amintim din nou, cu bucurie, ziua în care „Cuvântul s-a făcut trup”, când mesajul lui Dumnezeu pentru noi a fost tradus într-o ființă umană ca noi să-l putem înțelege și primi în viața noastră.
Asociația Wycliffe România, împreună cu partenerii ei, este implicată în traducerea Cuvântului pe înțelesul fiecărui popor, astfel încât popoarele de la marginile pământului să poată spune și ei, „Dumnezeu este cu noi!” Cu această ocazie dorim să ne exprimăm bucuria, că sunteți parte a lucrării de traducere a Bibliei. În noiembrie am sărbătorit împreună cu mulți dintre dumneavoastră, 10 ani de parteneriat în traducerea Bibliei, pentru care suntem foarte recunoscători Domnului.

Rugăciunea noastră pentru anul 2019 este ca Domnul să aducă o unitate mai mare în Trupul lui Hristos pentru îndeplinirea misiunii pe care am primit-o, de a duce Evanghelia la fiecare popor. Nădăjduim ca în curând să sărbătorim a doua venire a Domnului nostru Isus.

Fie ca amintirea nașterii Mântuitorului să ne umple inima de bucurie, iar trecerea în noul an să ne amintească de revenirea Lui!

Cu apreciere, în Hristos,

Ruben Dubei
Din partea Asociației Wycliffe România

www.wycliffe.ro

Scrie un comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine