Curtea Europeană se va pronunța asupra cazului de homeschooling din Germania

Curtea Europeană a Drepturilor Omului își va pronunța joi, 10 ianuarie, hotărârea în cazul Wunderlich vs. Germania. Decizia ar putea avea implicații majore asupra drepturilor părintești în toată Europa.

„Copiii au dreptul la toată grija și protecția din partea părinților lor. Este un lucru serios când un stat intervine în legătura dintre părinte și copil. Un stat ar trebui să facă lucrul acesta numai atunci când există dovezi care demonstrează un risc real de vătămare. Petra și Dirk Wunderlich și-au exercitat pur și simplu dreptul lor ca părinți de a-și crește copiii în conformitate cu convingerile lor filosofice și religioase – iar ei au considerat că pot face acest lucru cel mai bine în mediul de acasă. Dreptul părinților de a decide asupra creșterii copiilor lor este un drept fundamental protejat de toate tratatele majore privind drepturile omului. Germania, deși a semnat aceste tratate, totuși continuă să-și ignore obligațiile cu consecințe devastatoare”, a declarat Robert Clarke, directorul ADF pentru Apărarea Libertății în Europa și consilierul principal al familiei Wunderlich.

Interdicția privind homeschooling în Germania

În august 2013, mai mult de 30 de ofițeri de poliție și asistenți sociali au luat cu asalt casa familiei Wunderlich. Autoritățile au luat copiii într-un mod brutal de la părinții lor și din casa lor, lăsând familia traumatizată. Copiii au fost în cele din urmă redați părinților lor, însă statutul lor juridic este încă neclar, deoarece Germania este una din țările europene care penalizează familiile care vor să își educe copiii acasă. După ce instanțele din Germania s-au pronunțat în favoarea guvernului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a preluat cazul în august 2016. Curtea Europeană urmează să se pronunțe în acest caz pe 10 ianuarie 2019.

Încălcarea dreptului la viața de familie

„Sper sincer că Curtea Europeană a Drepturilor Omului va reafirma faptul că statul nu are dreptul să-i răpească pe copii din familiile lor doar pentru că fac homeschooling. Fiica noastră cea mai mică avea doar patru ani când autoritățile au intrat în casa noastră și ne-au luat copiii fără nici un avertisment. Timp de 11 zile, fiica noastră nu s-a putut opri din plâns. Am ales să îi educăm pe copiii noștri acasă, pentru că credem că acesta este cel mai bun mediu pentru ei de a învăța și de a prospera”, a declarat Dirk Wunderlich, tatăl copiilor.

„Copiii sunt născuți părinților lor, nu guvernelor. Legat de educația copiilor acasă, politica germană este complet incompatibilă cu democrațiile, care respectă educația la domiciu, ca parte a unei societăți libere și pluraliste. Experții pentru drepturile omului de la ONU și alți cercetători din întreaga lume au constatat că educația la domiciliu este un drept uman natural, fundamental și protejat. Curtea Europeană trebuie să se asigure că Germania respectă acest drept fundamental”, a declarat Mike Donnelly, expert internațional în homeschooling și directorul departamentului pentru mobilizarea la nivel mondial al Asociației de Apărare Juridică pentru Homeschooling. Mike a sprijinit mult timp familia Wunderlich în luptele lor legale.

Sursa: ADF International

Scrie un comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine