CEDO audiază un caz de eutanasie

LONDRA, Curtea Supremă a Drepturilor Omului a fost de acord să audieze un caz împotriva Belgiei, înaintat de către un bărbat a cărui mamă a fost eutanasiată în 2012, aceasta suferind de depresie. Este cel de-al doilea caz ce implică un medic belgian care conduce eutanasia, potrivit APnews.

CEDO audiază un caz de eutanasie

Într-o declarație, avocații lui Tom Mortier, fiul celei eutanasiate, au declarat că au adus cazul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, după ce autoritățile belgiene au refuzat să îl ia în considerare.

Robert Clarke, unul dintre avocații lui Mortier, a spus că există unele detalii „foarte îngrijorătoare” despre acest caz. „Pacienta a fost o femeie care era sub îngrijirea unui psihiatru și, conform definiției medicale, era o persoană vulnerabilă”, a spus Clarke. „Statul a avut datoria să o protejeze, însă a eșuat.”

Instanța a declarat că va analiza dacă Belgia a încălcat vreo parte a Convenției Europene a Drepturilor Omului în eutanasierea mamei lui Mortier.

Mortier susține în fața tribunalului că Belgia nu a reușit să protejeze viața mamei sale și că nu a existat nicio anchetă detaliată sau eficientă asupra morții ei.

Mama lui Mortier, Godelieva De Troyer, de 64 de ani, s-a luptat cu depresia ani de zile. Când doctorul ei a refuzat să aprobe cererea de eutanasiere, ea a căutat alți medici, a apelat inclusiv la dr. Wim Distelmans, care co-prezidează comisia belgiană de evaluare a eutanasiei.

În noiembrie, oficialii belgieni au început să cerceteze dacă psihiatrul care a aprobat cererea de eutanasiere a lui De Troyer, Dr. Lieve Thienpont, a fost de asemenea responsabil pentru moartea lui Tine Nys, o altă pacientă eutanasiată, care a fost diagnosticată cu sindromul Asperger de către Thienpont cu două luni înainte de a fi eutanasiată. În plus față de Thienpont, alți doi medici sunt cercetați pentru „otrăvirea” lui Tine Nys, în 2010.

Belgia este una dintre cele două țări, unde eutanasia din motive psihiatrice este permisă dacă se poate dovedi că pacientul este „netratabil”. Dintre belgienii eutanasiați din motive de sănătate mintală, cele mai frecvente condiții sunt depresia, tulburarea de personalitate și Asperger, o formă ușoară de autism.

Scrie un comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine