Jim Mathis: Timpul pentru „replantare”, profesional sau personal?

Să crești plante sănătoase nu este întotdeauna un lucru ușor. Faptul că nu înflorește cum trebuie, pământul care se usucă repede, frunzele ofilite sau care cad nu sunt semne bune. Plantele dau aceste semnale pentru că nu sunt în stare să se hrănească cu suficiente substanțe nutritive și umezeală.

Deseori, soluția este o chestiune de transplantare într-un nou ghiveci – relocarea aceasta într-un mediu nou se dovedește a fi de ajutor pentru sănătatea și creșterea plantelor.

Interesant, acest principiu al „replantării în alt ghiveci” se aplică nu doar plantelor, ci și oamenilor. Uitându-mă în urmă, la cursul vieții mele, îmi dau seama că am fost smuls din rădăcină și replantat în „ghivece” noi de mai multe ori. Îmi dau seama că de fiecare dată a fost spre avantajul meu. De exemplu, atunci când am plecat de acasă la facultate a fost o replantare importantă pentru mine, ca tânăr. Nu că mediul în care eram era rău; doar că „solul fertil” în care ajunsesem mi-a oferit posibilitatea să „înfloresc”.

Când mi-am dat demisia de la vechiul loc de muncă și mi-am început propria afacere acum 44 de ani, a fost o nouă „grădină” pentru mine. În fiecare perioadă a vieții mele, atunci când părea că nu mai pot să cresc, să înfloresc și chiar începea să îmi cadă câteva frunze, metaforic vorbind, am fost în stare să mă mut într-un ghiveci mai mare cu un sol proaspăt și un nou entuziasm pentru viață.

În urmă cu aproape șase ani, am decis să îmi mut afacerea încă o dată, de data aceasta concentrându-mă pe restaurarea fotografiilor. A fost o nouă lume, cu unelte noi și tehnici care mi-au permis să restaurez fotografiile vechi, de familie, ale multor persoane.

Acest proces de relocare, câteodată, înseamnă să fii dispus să renunți la ceea ce îți este familiar și să încerci ceva nou. Unii acceptă schimbarea mai ușor decât alții, însă pentru fiecare dintre noi, câteodată, schimbarea este inevitabilă și necesară. La fel cum o plantă care se chinuie nu va înflori până nu va fi mutată în alt ghiveci, tot așa și noi ne putem ofili, atât profesional cât și personal, atunci când refuzăm să ne asumăm schimbarea, cu riscurile ei.

De asemenea, putem aplica acest principiu al „replantării în alt ghiveci” și la viața noastră spirituală. Anul trecut, împreună cu soția mea ne-am „replantat!” viața spirituală prin faptul că ne-am schimbat biserica locală. Fusesem membri la vechea noastră biserică timp de 35 de ani, dar după multă rugăciune și deliberare, am hotărât că este timpul pentru o replantare majoră. Un nou mediu spiritual, oameni cu care putem să ne închinăm și să slujim, a fost exact ceea ce aveam nevoie pentru a ne reaprinde relația noastră cu Dumnezeu.

Sunt și alte moduri pentru „replantare spirituală”. Poate că implică felul în care îți petreci timpul cu Domnul în fiecare zi – sau poate înseamnă să te decizi să petreci timp cu El în fiecare zi, dacă nu faci asta deja.

Proverbe 27:17 ne spune: „După cum ferul ascute ferul, tot aşa şi omul ascute pe om.” (traducere din limba engleză, n. tr.). Dumnezeu nu a intenționat ca viața noastră spirituală să fie trăită în izolare față de ceilalți. La fel cum organele trupului se bazează unul pe celălalt, pentru a fi sănătoase, a crește și a se întări, și noi trebuie să rămânem conectați îndeaproape cu alți membri din ceea ce Biblia descrie ca fiind „trupul lui Hristos”.

Un alt text, Evrei 10:24-25, ne îndeamnă „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii…”. Acest principiu se aplică atunci când ești implicat într-o biserică locală, dar se poate aplica atunci când te întâlnești cu alți credincioși, în mod special cu cei care sunt mai maturi în credință care te pot învăța sau sfătui pe baza Scripturii. Dacă nu ai asemenea credincioși în viața ta, poate că e timpul pentru „replantare”.

Scrie un comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine