O soluţie radicală pentru cei care sunt dependenţi de jocurile video

„Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.” (Evanghelia după Matei 5:29)

Cuvintele de mai sus ale Domnului Isus Hristos îi pot şoca pe cei care le aud din zilelele noastre, la fel cum probabil au făcut-o şi cu cei care au fost prezenți atunci când Domnul le-a rostit. Aceasta este o soluţie radicală, şi arată că păcatul poate deveni atât de puternic în viaţa unei persoane că, dacă vrei să te opreşti din a-l comite, nu ai altă soluţie decât să dai morţii acea parte din tine care te ţine lipit de el.

Teologul creştin John Piper argumentează că porunca de a „scoate ochiul care te face să cazi în păcat” se aplică la orice gadgeturi electronice care creează dependenţă şi care ne ţin robi ai unui cerc vicios de neputință și de timp preţios irosit.

Într-un podcast recent, Piper, care este decan al Seminarului Bethlehem din Minneapolis, S.U.A., a răspuns întrebării unui ascultător, care s-a prezentat ca fiind Cesar, şi care se plângea că nu poate scăpa de dependenţa de jocurile video.

„Sunt convins,” spunea Cesar, „că plăcerea de moment pe care o am când joc jocurile video nu se poate compara cu bucuria ce poate izvorî dintr-o viaţă petrecută în comuniune cu Dumnezeu.” „Pot irosi zilnic multe ore cu jocurile, trecând prin sentimente de gol sufletesc şi lipsă de satisfacţie, pentru ca în ziua următoare să simt că dorinţa de a mă juca din nou este reînnoită, iar această stare s-a transformat într-un cerc vicios. Mă simt foarte stresat de această situaţie. Vreau să cresc spiritual. Nu vreau să-mi irosesc viaţa pe lucruri de nimic.”

Piper i-a spus lui Cesar că, de fapt, el se poate opri din jocurile video. „Tu eşti robul acestor jocuri,” i-a explicat el. „Te poţi opri. Poţi merge mai departe. Îţi promit. Imaginează-ţi că ai o lampă cu acetilenă care arde în faţa ta, la mică distanță de ochiul tău. Frica de durere ar înlocui instantaneu dorinţa de a juca jocuri video.”

Piper a continuat spunând că el nu crede că Cesar este într-adevăr „convins” că plăcerea distracţiei nu se poate compara cu bucuria părtăşiei cu Domnul.

„Nu Cesar, tu nu eşti convins de asta. Tu spui că eşti, însă acestea sunt doar cuvinte. Isus a spus: „Îi veţi cunoaşte după roadele lor”.

„Ceea ce ne spune Domnul este că oamenii spun multe lucruri, simt multe lucruri şi se gândesc la multe, însă testul decisiv este rodul pe care îl aduci. Ore fără şir petrecute zi după zi, irosind o viaţă preţioasă, nu reprezintă rodul unei minţi convinse că a petrece timp cu Domnul este un lucru mai bun.”

Jocurile video, argumentează Piper, au înlocuit domnia lui Isus în viaţa lui Cesar. „Ele au luat locul de stăpân al voinţei. Când tu ai o atitudine pasivă şi laşi altceva decât Domnul să îţi conducă viaţa, atunci devii robul acelui lucru. Dorinţa de a le juca te va lovi, te va amăgi, şi te va face un lacheu şi un sclav.”

Piper spune că dependențele puternice nu pot fi învinse decât cu soluţii radicale. Nu poţi vindeca un alcoolic cronic dându-i de băut cu pipeta. Trebuie să-i smulgi sticla din față cu totul.

„Iată soluţia mea,” a spus Piper în încheiere. „Scoate-ţi ochiul şi taie-ţi mâna. Aceasta înseamnă să renunţi la jocurile video. Aruncă-le la gunoi. Nu le da unui prieten de la care să le poţi cere înapoi. Dezinstalează de pe telefon aplicaţiile care îţi dau dependență sau care te fac să iroseşti timp preţios. Vinde telefonul şi ia-ţi unul ieftin, simplu, care să nu aibă decât funcţii de convorbire. Păcatul este un stăpân nemilos şi nu poate fi învins decât cu o atitudine fermă.”

Conform unui studiu din 2018 realizat de către agenți de publicitate Nielsen, adulţii americani petrec peste 11 ore pe zi urmărind, ascultând, citind sau interacţionând cu mijloace media, în creştere de la 9 ore şi 32 minute în urmă cu 4 ani.

Piper a mai spus şi care sunt cele cinci căi prin care orice creştin poate să-şi cultive o dragoste aprinsă pentru Dumnezeu, într-o cultură dominată de dispozitive electronice care vor să te ţină conectat: recunoaşte că eşti dependent, roagă-te şi caută-L pe Dumnezeu, ca El să-ţi dea putere să rupi această dependenţă, citeşte, studiază şi meditează zilnic la cuvintele Scripturii, caută un grup cu oameni maturi din punct de vedere spiritual şi unde să poţi primi sprijin şi încurajare şi începe să-ţi împărtăşeşti credinţa cu oamenii nemântuiți. Practicând toate aceste lucruri, îţi vei umple timpul într-un mod folositor şi vei putea sfărâma puterea dependenţei de plăcerile tehnologiei.

Sursa: Christian Post