„Nu putem accepta aşa ceva!”. O biserică refuză un cec de 25.000 de dolari oferit de un cazino.

O biserică baptistă din Alabama, Statele Unite ale Americii, a cărei clădire a fost parţial distrusă de către o tornadă, a refuzat o donaţie de 25.000 de dolari primită din partea unui cazino, pe motiv că există un conflict de interese.

Membrii Primei Biserici Baptiste din Wetumpka, Alabama, sunt încă afectaţi de efectele unei tornade ce a lovit în 19 ianuarie, și care a provocat stricăciuni la clădirea principală a bisericii, precum şi la o clădire adiacentă cu două etaje, ce servea ca spaţiu pentru diverse lucrări ale bisericii, conform ziarului Alabama Baptist. La scurt timp, biserica a primit prin poştă un cec ce conţinea o sumă ce ar fi trebuit să acopere reparaţiile necesare. Membrii bisericii au votat însă pe 10 februarie să refuze și să returneze acest cec.

Pastorul bisericii, James Troglen, a declarat: „Nu putem accepta aceşti bani. Dacă măcar şi o singură persoană găseşte că aceşti bani sunt o pricină de poticnire pentru a asculta Evanghelia, atunci nu-i putem păstra.”

Cazinourile Wind Creek au donat în total 100.000 de dolari pentru reparaţii la mai multe clădiri afectate de dezastrul natural care a avut loc. 50.000 de dolari au fost donaţi către Prima Biserică Prezbiteriană, 25.000 de dolari către Prima Biserică Baptistă şi 25.000 de dolari către departamentul de poliţie din localitate. Clădirea bisericii prezbiteriene a fost distrusă în totalitate.

Jonathan Yarboro, pastorul bisericii prezbiteriene, a spus că adunarea bisericii sale a acceptat cecul, însă îl va folosi pentru a ajutora comunitatea.  „Din fericire asigurările acoperă în totalitate distrugerea provocată de tornadă. Intenţia celor de la cazino a fost pentru a ne reface clădirea bisericii. Le-am spus că nu avem nevoie de ei pentru acest scop, şi dacă îi putem folosi pentru nevoile comunităţii, şi au zis că da.”

Pastorul Troglen a vorbit despre problema banilor oferiţi de cazino într-o predică din Matei 17. Biserica este cunoscută ca fiind împotriva pariurilor şi a cazinourilor. La momentul votului, pe 10 februarie, intr-o duminică seara, aproximativ 300 de persoane au fost prezente.

„Să avem aşa mulţi oameni într-o duminca seară este fără precedent. Însă această decizie ne-a ajutat să înţelegem principiile care ne ghidează ca şi biserică. Votul a fost ferm. Ceea ce au spus oamenii a fost cu adevărat important.”

Sursa: ChristianHeadlines.com