Jurnal de Misiune din Magadascar: Slujind copiilor născuți prematur

Jurnal de Misiune din Magadascar: Slujind copiilor născuți prematur

„În fiecare zi șefa noastră ne repetă același mesaj: „Fiți atenți la bebelușii din incubatoare, să nu fie furați! Să nu îi dați nici unei alte persoane, decât propriilor lor mame!”. Despre aceste lucruri îmi povestea într-una dintre serile trecute Ioana, soția mea. Am rămas suprins și intrigat la aceste gânduri de seară, povestite după ce avuse o zi de lucru obositoare pe secția de Neonatologie din Spitalul Municipal Atsimo.

Dragii noștri, vă salutăm din Madagascar în numele întregii echipe Joy 4 Madagascar. Marcel este aici, la „Jurnalul săptămânii”, pentru că lui „îi place” cel mai mult să scrie. Comunicarea cu dvs este foarte importantă, așa că ne formăm obiceiuri noi, ca să vă arătăm recunoștința și mulțumirea pentru parteneriatul dvs cu noi, misionarii din Madagascar, iar astăzi, îndeobște, cu familia Șaitiș Marcel și Ioana.

Aș dori să vă scriu în acest articol despre zilele obișnuite ale unei misionare cu inima bună, Ioana Șaitiș, în proiectul medical și despre provocările de a fi „stagiar” pe Neonatologie.

Ioana este în anul al treilea și ultimul la Școala de Asistente și Moașe PARAMAIF, iar fiecare an trebuie să fie completat cu cel puțin trei luni de stagiu medical fie într-un spital, fie într-o clinică medicală, iar cei care doresc să rămână în sistemul medical de stat, cu voluntariat peste aceste luni. Cum spitalele nu sunt prea multe în Antsirabe, mulți dintre colegii ei au fost delegați să meargă în alte orașe, precum Betafo sau Ambositra. Li se caută cazare în săli anexe ale spitalelor și se descurcă cum pot, încercând să învețe cât de mult pot din toate actele medicale din diferite secții ale spitalelor.

Jurnal de Misiune din Magadascar: Slujind copiilor născuți prematur

Împreună cu Ioana avem trei copii, iar în aprilie vine al patrulea. Din această cauză  a fost scutită de a merge în alte orașe. A rămas în Antsirabe, dar muncește ca un cadru medical. Este însă în priză de la ora 8 dimineața până la 17 seara, ajungând acasă cu doar o jumătate de oră înainte de a se întuneca. Îi place foarte mult ceea ce face, iar Dumnezeu i-a oferit posibilitatea de a învăța pe mai multe secții de-a lungul celor aproape trei ani: maternitate, boli tropicale, medicină generală, chirugie, pediatrie, neonatologie. Își pregătește licența pe partea de neonatologie, în special pe partea de reanimare a noilor născuți.

Luna ianuarie a petrecut-o pe Neonatologie la Spitalul Municipal Atsimo, iar luna februarie o petrece la Clinica Medicală din Ambalavato. De fapt, tocmai se apropie de finalul ei.

În ianuarie a început în Madagascar o mare epidemie de pojar (rujeolă), care a avut efecte devastatoare în viețile multor familii, atât adulți, cât și copii. Au murit peste 1000 de persoane până la ora actuală, iar spitalele sunt supra-pline de pacienți. Știți ce înseamnă asta? Că doi pacienți străini, copii sau adulți, împart același pat. Își transmit boala între ei, împart cam aceleași lucruri și trebuie să și supraviețuiască. Chiar trebuie să fii puternic!

Din păcate, chiar și dintre oameni care au fost în proiectul nostru social, a murit o mămică. Doamna Viviane, mămică a 4 copii, având doar 33 de ani, locuind într-o casă sărăcăcioasă și neîngrijindu-se bine, a fost spitalizată de tuberculoză în grad avansat. Culmea este că venea cu doi dintre copiii ei la întâlnirile noastre, iar noi o ajutam cu alimente sau alte lucruri pentru nevoile lor. A fost spitalizată timp de 3 săptămâni. Am fost alături de ei în toată această perioadă atât cu spitalizarea, cât și cu medicamentele (toate acestea se plătesc). În spital, i-au descoperit pe lângă tuberculoză și apă la inimă – pericardită, iar apoi, a contactat în spital, de la ceilalți pacienți și rujeolă (pojar). Din păcate, corpul ei era prea bolnav ca să mai poată fi salvată. A lăsat în urmă patru copii, dintre care cel mai mic are doar opt luni.

Dar să revenim la stagiul medical al Ioanei. Ea fiind însărcinată, a trebuit să fie foarte atentă la munca ei, la oameni și să își ia măsuri preventive contra rujeolei. I s-a pus în vedere să umble în spital doar cu mască pe față și să fie atentă în care secții intră.

Jurnal de Misiune din Magadascar: Slujind copiilor născuți prematur

Am povestit cu ea despre copiii care se nasc și apoi sunt puși în cele patru incubatoare ale Spitalului Municipal. Sunt povești despre copii mici, prematur născuți. Unii mor în câteva zile, pentru că corpul le este prea slab pentru a rezista presiunii noului mediu. Alții sunt mici eroi, care stau și câte trei-patru săptămâni în incubator, până sunt destul de puternici pentru a fi dați părinților lor.

Uneori părinții trec prin isterii și probleme emoționale și psihice puternice. O mamă care pierduse două sarcini, era bucuroasă că copilul nou născut supraviețuise. De două ori au încercat să i-l dea la sân, să îl alăpteze și să rămână alături de ea peste noapte. A avut crize de isterie, fiindu-i frică că noaptea îl va sufoca pe copilul ce dormea lângă ea, sau că se va așeza din greșeală peste el cu propriul ei corp, omorându-l. Îi era greu să se adapteze la noua situație și avea tot timpul sentimentul morții copilului în minte, chiar dacă nu era întemeiată teama.

Un cuplu tânăr venise la spital plin de durere. Doamna pierduse cea de-a patra sarcină. Avea sub 26 de ani și era disperată că nu poate păstra nici un copil în pântecele ei, că mor prematur. A încercat să se sinucidă după ultimele două pierderi. Soțul ei plângea și nu știa ce ar trebui să facă, în timp ce medicii îi consiliau cum să procedeze pentru viitor.

Ioana și colegele ei primeau în fiecare zi „porunca expresă”: „Fiți atenți la copiii din incubatoare, să nu intre cineva acolo și să îi fure! Să nu îi dați altcuiva în brațe decât mamelor lor!” Zi de zi același gând: să nu fie furați copii din spital. Atenție la fiecare persoană intrată în secție, străin sau malgaș. Înainte de a intra ea pe stagiu a fost furat un copil pe secție, înainte de Sărbători. Asta implică scandaluri uriașe, în care se implică poliția și media. Dar se mai întâmplă cazuri. Se speculează imens pe aceste furturi. Unele sunt răfuieli familiale. Alții spun că copiii ar fi furați pentru a fi vânduți străinilor, să fie adoptați. Dar nu este ușor să scoți un copil din țară. Legea adopțiilor este destul de strictă în Madagascar.

Jurnal de Misiune din Magadascar: Slujind copiilor născuți prematur

Timpul de la Spital a fost bun pentru Ioana și pentru că a avut accest la documentație legată de lucrarea ei de licență. O mare parte este făcută, însă partea practică trebuie argumentată cu documentație din spital.

Acum Ioana este la Clinica Medicală din Ambalavato, la vreo 10 minute de mers pe jos de casa noastră. Zi de zi este acolo, ocupată cu intrarea pacienților în spital pentru consultații și cu diferite injecții pe care trebuie să le administreze acestora, în funcție de prescripțiile medicului. Ar fi putut să intre pe maternitate, însă doctorii au văzut-o într-o stare destul de avansată cu sarcina și i-au oferit o „slujbă mai ușoară”. Dar ea nu se ferește niciodată de muncă, de greu, de oameni. Îi slujește cu drag, pentru că prin asta își împlinește dorința inimii de a-L sluji pe Dumnezeu prin darul pe care i l-a dat. Iar acest dar este o inimă frumoasă și iubitoare pentru semeni și abilitatea de a le alina suferințele, atât prin cuvinte pline de bunătate, cât și prin ajutor medical.

Marcel și Ioana Saitiș,

Joy 4 Madagascar

Scrie un comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine