Peste 300 de creştini au fost ucişi într-o singură lună în Nigeria

În timp ce mass media internaţională este ocupată cu detalii despre oribila crimă din Noua Zeelandă, există locuri în lumea aceasta unde crimele împotriva creştinilor reprezintă o realitate aproape zilnică.

Un astfel de loc este Nigeria, unde ciobani fulani au ucis 10 creştini în sudul statului Kaduna, pe data de 16 martie, aducând numărul persoanelor ucise în ultimele 5 săptămâni la 140, şi un număr de 160 de case distruse, conform unor surse de la faţa locului.

„Eram cu toţii în casă dormind, când pe la 4 dimineaţa am auzit focuri de armă în sat,” spune Amos Samuel, din satul Nandu Gbok corespondetului Morning Star News. „Toţi fugeau din case pentru a se ascunde de ciobanii fulani. La trei ore după asta, cei dintre noi care am scăpat ne-am întors înapoi în sat unde am găsit 10 oameni ucişi şi casele noastre distruse.”

Shehu Nicholas Garba, membru al parlamentului nigerian, şi rezident al zonei care a fost afectată de atac, a transmis o declaraţie în care a precizat că „aproximativ” 10 oameni au fost ucişi, şi 30 de case au fost arse de foc.

„Comunităţile noastre sunt lipsite de orice ajutor şi facem un apel la toţi oamenii cu conştiinţă să ia atitudine,” a spus Garba.

130 de persoane ucise anterior

În regiunea Kajuru, aflată tot în sudul statului Kaduna, ciobanii musulmani fulani au ucis 130 de creştini începând cu data de 10 februarie, conform unor surse.

Satul Ungwan Barde a fost atacat de două ori, iar 28 de persoane ucise, a declarat Luke Waziri, un avocat ce este şi secretar al Asociaţiei creştinilor Adara, un grup etnic nigerian. Alte 102 persoane au fost ucise în satele Karamai, Inkirimi, Dogonnma şi Ungwan Gora, a mai adăugat el.

„Ţinutul Kajuru şi grupul etnic Adara au fost prinse în încleştare de către un grup de terorişti bine finanţaţi şi înarmaţi care au făcut prăpăd, iar toţi cei responsabili cu securitatea în regiune s-au făcut că nu văd,” a spus Waziri într-o declaraţie de presă.

Ciobanii fulani au atacat satul Karamai pe 26 februarie. Paulina Irimiya, o locuitoare din Karamai, a confirmat pentru Morning Star News că ciobanii fulani au atacat creştinii în timp ce aceştia se aflau la o întâlnire a bisericii, ucigând cel puţin 32 de creştini şi punând foc la 40 de case.

„În timp ce victimele erau îngropate într-o groapă comună, iar cei răniţi se recuperau, satul Ungwan Barde a fost atacat din nou pe 10 martie. 17 persoane au fost ucise şi câteva zeci de case arse”, a declarat Waziri.

În ziua următoarea, satele Inkirimi şi Dogonnoma au fost atacate, 52 de persoane ucise şi alte zeci rănite.

„Abia s-a risipit fumul de la toate casele care au ars, când un alt atac a început asupra Ungwan Gora, cu zeci de pesoane rănite şi 43 de case arse.”

În total 64 de creştini au fost ucişi în aceste sate.

„În tot acest timp nici măcar o persoană nu a fost arestată, sau măcar interogată. Şi asta în ciuda faptului că atacurile au avut loc fie dimineaţa, fie seara, în văzul tuturor. Sute de terorişti au avut timp să ucidă creştini, fără ca cineva să fie prins sau reţinut. Într-o ciudată turnură a modului de a face justiţie, nouă bătrâni Aldara au fost arestat şi aruncaţi într-o închisoare din Kaduna, în baza unor acuzaţii de complicitate. Ce este revoltător este că aceşti bătrâni au fost şi ei victime ale brutalităţii teroriştilor, iar acum sunt reţinuţi pe nedrept în timp ce adevăraţii criminali sunt protejaţi şi le este permis să îşi continue actiunile criminale”, a spus Waziri.

Creştinii reprezintă 51,3 % din populaţia Nigeriei, în timp ce musulmanii care sunt majoritari în nord şi în centura de mijloc a ţării reprezintă 45%.

Nigeria se afla pe locul 12 în Topul Mondial al Persecuţiei pe anul 2019, întocmit de organizaţia Open Doors.

Sursa: Morning Star News