Întâlnire de rugăciune interzisă și pastorul arestat în Tamil Nadu, India

În data de 24 martie, poliția din statul Tamil Nadu, India, a ordonat interzicerea unei întâlniri de rugăciune care avea loc în districtul Tiruppur încă din decembrie 2018. Biserica, păstorită de către Allen Gobi, avea aproximativ 25 de membrii și a fost una din cele 38.000 de biserici din acest stat, supravegheată de Sinodul Bisericilor Penticostale, potrivit CSW.org.uk.

Zece ofițeri au sosit în momentul în care întâlnirea de rugăciune urma să înceapă, la ora 9:30 dimineața, interzicând continuarea serviciului și au cerut ca localul să fie închis imediat pe baza faptului că „creștinii nu au permisiunea de a desfășura acolo slujbe religioase”. Pastorul a declarat pentru CSW.org.uk că a fost hărțuit în mod continuu de către poliție atunci când a încercat să îi roage pe polițiști să îi lase să continue întâlnirea.

Pastorul Gobi a fost în cele din urmă dus la secția de poliție, unde a fost forțat să semneze o declarație scrisă prin care recunoștea că nu are dreptul să organizeze întâlniri religioase în clădire.

Tamil Nadu a asistat la o creștere fără precedent a atacurilor grupurilor locale de hinduși asupra creștinilor. Sursele locale spun că „Hindu Munnani” (Frontul Hindus) a adresat o petiție poliției spre a lua măsuri împotriva bisericii, făcând complicitatea oamenilor în întreruperea întâlnirilor de rugăciune un model comun în întreaga țară.

„Este trist să vezi polițiști care au datoria de a susține Constituția indiană, acționând în mod părtinitor și discriminatoriu. Eșecul lor de a susține supremația legii încurajează grupurile locale să împiedice dreptul creștinului de a se închina. Suntem șocați să auzim că acest lucru se întâmplă într-un stat care, în mod tradițional, a fost tolerant față de minoritățile religioase. Au existat 29 de incidente în primele 31 de zile ale anului 2019. Guvernul indian trebuie să ia măsuri serioase în abordarea comportamentului poliției, pentru a nu eroda încrederea comunității minoritare, în special a creștinilor”, a declarat Nehemiah Christie, directorul Legislației și Regulamentelor Sinodului Bisericilor Penticostale din Tamil Nadu.

„Continuăm să solicităm guvernului să protejeze drepturile civile ale minorităților. Dreptul de practicare a religiei, respectul și altele, sunt lucruri fundamentale pentru toți. Însă poliția intervine și hărțuiește minoritățile religioase pe baza unor pretenții false și rău-intenționate din partea anumitor grupuri. Îndemnăm guvernul Indiei să se asigure că nu vor incrimina în mod eficient cetățenii care își exercită dreptul la libertatea religioasă prin folosirea abuzivă a autorității lor”, susține directorul executiv al CSW, Mervyn Thomas.

Echipa ȘtiriCreștine.ro vă îndeamnă să prețuiți libertatea pe care o avem și să veghem purtând în rugăciune pe frații noștri aflați în strâmtorare și amenințați pentru credința lor.