Deși încă nu s-a lansat, filmul „Avengers: Endgame” este deja un fenomen. Cum au devenit filmele cu supereroi atât de populare?

Filmul „Avengers: Endgame” (Răzbunătorii: sfârşitul jocului) va avea premiera în cinematografele din întreaga lume (inclusiv în România) pe 26 aprilie, însă, acum câteva zile, în momentul punerii în vânzare a biletelor pentru cinematografele din Statele Unite, internetul a fost luat cu asalt de către fani.

La şase ore după ce au fost puse în vânzare, numărul de bilete vândute a depăşit deţinătorul precedent al recordului de bilete vândute în primele 24 de ore de la lansare, „Războiul stelelor: Trezire forţei” din 2015. Website-urile a două mari reţele de cinematografe din Statele Unite, AMC şi Fandango, au căzut de mai multe ori, atunci când mii de fani încercau simultan să se conecteze pentru a-şi procura un bilet pentru premieră. „Nu am mai văzut niciodată aşa ceva,” a scris pe Tweeter editor-managerul reţelei Fandando.

De ce este Avengers un fenomen?

Un răspuns posibil ar fi emblema pe care el o poartă, ca fiind „finalul unei serii a Studiourilor Marvel ce cuprinde douăzeci şi două de filme” din această franciză. Fanii care au văzut celelalte filme sunt obligaţi să-l vadă şi pe acesta. Însă, putem interpreta interesul enorm generat de acest film considerând şi faptul că trăim într-o cultură care este în mare nevoie de eroi.

Un critic de film, Erin Free, scria în 2016: „Indiferent că vorbim despre atacuri teroriste, criminalitate în creştere, ameninţarea unei crize financiare globale, infecţii cu viruşi ucigători sau pur şi simplu un simplu blocaj în trafic, lumea în care trăim se află în permanenţă pe marginea prăpastiei. În vremuri tulburi, oamenii au nevoie de un mijloc de a evada din realitate, şi poate că-şi doresc în secret să fie ei supereroii care să înlăture spaimele unei lumi în derivă”.

De la momentul în care a fost scris acest comentariu, în 2016, și până azi au rulat deja în cinematografe 12 noi filme cu supereroi. Este clar că nevoia noastră de supereroi nu se află în declin.

Creaturile au nevoie de un Creator
Omenirea a avut întotdeauna nevoie de eroi, sau mai bine zis, de un Erou. Încă de la începuturile noastre, oamenii au fost creaturi care sunt dependente de un Creator. După cum demonstrează şi popularitatea filmelor cu supereroi, cultura noastră este într-o continuă nevoie de eroi.

C.S. Lewis a scris: „Dumnezeu ne-a creat: ne-a inventat aşa cum un om inventează un motor. O maşină este făcută să meargă pe benzină, şi nu va merge bine cu nici un alt fel de combustibil. Dumnezeu a creat maşinăria numită om să funcţioneze cu energie ce provine din Persoana sa Divină. Dumnezeu însuşi este combustibilul cu care duhurile noastre au fost concepute să meargă, El este hrana pe care trebuie să o consumăm. Nu există un înlocuitor. Din acest motiv nu are nici o valoare dorința ca Dumnezeu să ne facă fericiţi fără ca noi să ne preocupăm de credinţă. Nu putem fi fericiţi şi nici să avem pacea dacă suntem separaţi de Dumnezeu”.

Datorită faptului că am fost creaţi să depindem de Creator, Satana ne-a ispitit tot timpul de-a lungul istoriei „să fim ca Dumnezeu” (Gen. 3:5). El ştie că atunci când devenim dependenţi de noi înşine, în loc de Dumnezeu, vom eşua inevitabil. Şi noi cedăm ispitei. Ne rănim pe noi înşine, şi rănim pe alţii. Istoria umanităţii este o poveste care se repetă neîncetat, despre oameni care se revoltă împotriva Creatorului şi care se rănesc unii pe alţii în nebunia lor.

Diavolul ştie că atunci când ne încredem în cineva sau ceva, mai mult decât ne încredem în Dumnezeu, atunci îl întristăm pe Dumnezeu. Creatorul nostru ne-a făcut să avem o relaţie strânsă cu El. Satan ştie şi este încântat să ne inspiteasca să ne încredem doar în propriile puteri şi capacităţi, pentru că acest lucru ne va îndepărta de Domnul.

Are efect strategia duşmanului sufletelor noastre?

 „Cea mai mare minciună din istoria creştinismului”

Matthey Kelly este un autor recunoscut, care apare și în lista celor mai bine vânduţi scriitori ai New York Times. El este de asemenea un vorbitor motivațional la diverse conferinţe şi consultant în afaceri. Ultima lui carte este intitulată „Cea mai mare minciună din istoria creştinismului: cum îi jefuieşte cultura modernă pe oameni de fericire.”

Iată care este minciuna: „Sfinţenia nu este posibilă.”

Conform lui Kelly, cei mai mulţi dintre noi credem că sfinţenia este un lucru pe care doar alţi oameni îl pot atinge – poate vreo bunică sau vreun sfânt medieval – însă nu şi noi înşine.

El scrie: „Această minciună ne scoate din joc şi ne transformă în simpli spectatori în fabuloasa poveste a creştinismului, care continuă să se scrie în fiecare generaţie. Această minciună este în mare măsură, dacă nu chiar în primul rând, responsabilă pentru apariţia unei ere moderne post-creștine în lumea occidentală. Ar putea fi cea mai mare victorie a Diavolului în epoca modernă. Acest lucru nu este nimic mai puţin decât un adevărat holocaust pentru spiritualitatea creştină.”

Atunci când credem minciuna că nu putem fi sfinţi (sau echivalentul ei că toţi suntem păcătoşi şi nu putem schimba asta), atunci ne pierdem abilitatea şi chemarea de a schimba mediul din jurul nostru în mod eficient.

Ca şi consecinţă a acestui lucru, vom trece printr-o criză care este un „rezultat firesc al lipsei unei vieţi spirituale dinamice care să convingă societatea că ceea ce li s-a spus despre noi sunt minciuni. Aceasta este favorizată şi de nevoia noastră de a fi iubiţi şi acceptaţi, care ne-a determinat să ne amestecăm și să fim la fel ca oamenii care nu au nici o credinţă sau cu cei de alte credinţe.”

Kelly are dreptate. Dacă societatea nu vede în noi ceva ce diferă substanţial de restul oamenilor, de ce ar dori să aibă parte de credinţa noastră? Dacă nu credem că Dumnezeu este suficient de mare ca să ne facă sfinţi, de ce am crede că El este atât de mare ca să schimbe o lume păcătoasă?

Trei paşi spre sfinţenie care vor schimba lumea

Vestea bună este că nimic din ce face Domnul Isus Hristos nu s-a schimbat în această epocă post-creştină.

Când Petru şi Ioan au fost aduşi în faţa celor mai puternici oameni din Israel, Petru le-a spus cu îndrăzneală Evanghelia. „Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi Ioan…, au priceput că fuseseră cu Isus.”

Ce a făcut Duhul lui Dumnezeu în ei şi prin ei, o poate face şi azi prin noi. Cum?

Unu: Recunoaşte smerit că ai nevoie de un erou, şi acela nu eşti tu.

Prima dintre fericirile pe care le-a proclamat Domnul în predica de pe munte, este fundamentul pentru toate celelalte: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia Cerurilor.” Cu alte cuvinte, ferice de cei recunosc nevoia lor profundă de Dumnezeu, căci ei vor fi cei care vor popula Împărăţia Divină.

Doi: Cere Duhului lui Dumnezeu să preia controlul asupra vieţii tale şi să-ţi dea puterea de care ai nevoie.

Petru putea să predice cu atât de mult curaj conducătorilor zilei pentru că „era plin de Duhul Sfânt”. (Fapte 4:8). Scriptura are şi pentru noi acelaşi îndemn: „Fiţi plini de Duh.” (Efeseni 5:18).

Trei: În toate crizele şi provocările prin care treci, pune-ţi încrederea în mod intenţionat și constant în Dumnezeu.

Atunci când primii creştini au fost confruntaţi cu ameninţări privind viaţa lor, ei se rugau imediat pentru îndrăzneală. (Fapte 4:29). Drept urmare, ei erau „umpluţi cu Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.”

Matthew Kelly: „Nu există nimic mai atractiv decât sfinţenia. Atunci când cineva împlineşte cu adevărat învăţăturile lui Isus Hristos, devine în mod uluitor atractiv pentru toţi oamenii de bună credinţă.”

Hai să-i dovedim lui Kelly că are dreptate.

Sursa: Denison Forum