Dr. Stephen R. Graves: O poveste cu două înmormântări

Cu câteva luni în urmă, în comunitatea noastră am avut două înmormântări, în aceeași săptămână. Ambele au fost pentru doi oameni pe care i-am cunoscut, care au avut o viață lungă și au fost implicați în comunitate. Am presupus că înmormântările vor fi asemănătoare între ele. M-am înșelat.

Prima înmormântare a fost o celebrare impresionantă a vieții, cum nu mai văzusem de multă vreme. Toți copiii și nepoții celui decedat au fost prezenți. Mi-am dat seama că toți copiii ajunseseră oameni cu impact și oameni cu un caracter bun. Erau în relații bune (nu perfecte) unii cu alții și cu comunitatea din care făceau parte. Mai mulți dintre nepoți au vorbit despre ce au învățat de la bunicul lor și amintiri cu el. Mereu s-a spus: „Îmi amintesc că bunicul…”. În mod clar, omul acesta a avut un impact asupra mai multor generații în timpul vieții sale.

Dar nu a fost doar familia prezentă. Câteva personalități oficiale reprezentând compania unuia dintre fii au venit de pe coasta de Est pentru înmormântare. Camera a fost plină cu prieteni și rude. Am fost impresionat de câți oameni a influențat acest om.

Jucătorul de baseball Yogi Berra spunea mereu în glumă: „Ar trebui să mergem la înmormântările altora, ca să vină și ei la noi.” Nu de asta mă bucuram acum să eram prezent. Mă bucuram pentru că era genul de înmormântare care te face să te gândești: „Aș vrea ca înmormântarea mea să fie la fel ca aceasta”. Bineînțeles că înmormântarea lui arăta așa, pentru că viața lui a arătat așa.

Mai târziu, în aceeași săptămână, am participat la cealaltă înmormântare. Au fost în total mai puțin de 10 oameni prezenți. Au trebuit să plătească un predicator din altă parte să vină să predice pentru că nu era nimeni apropiat de cel decedat care să predice.

Acest om avusese și el o viață plină, dar a condus spre o înmormântare goală. De ce? Deoarece viața lui a fost plină de lucruri greșite. Viața lui a fost centrată pe el însuși, plină cu lucruri materiale, dar fără relații sănătoase și influențe pozitive.

Credeam că înmormântările vor fi la fel, dar au fost complet opuse.

Comentatorul și jurnalistul David Brooks care lucrează pentru New York Times a descris atmosfera mai bine, spunând că cultura noastră onorează „virtuțile din CV”, dar noi ar trebui să căutăm „virtuțile din eulogii” pentru viața noastră. Poate că fusese și el la o înmormântare când a scris asta.

Înmormântările au un mod de a ne face să încetinim pasul și să ne gândim la seriozitatea vieții – și la priorități. Ne fac să ne gândim la ce este etern și divin. Ne fac să trecem prin rutinele și zgomotul vieții și să ajungem să medităm la direcția în care se îndreaptă viața noastră. Ele ne fac să îi celebrăm pe oameni mai presus de lucruri și activități. Ne fac să privim în urmă, lucru care ne ajută să privim înainte.

Poate că de aceea cartea Eclesiastul  spune: „Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte, îşi pune la inimă lucrul acesta.” (Eclesiastul 7:2).

Cu siguranță că înțeleg că moartea are o parte tristă și chiar șocantă. Dar dacă ai ocazia să privești o celebrare a unei vieți trăite bine, profită!

Autor: de Dr. Stephen R. Graves