KÂRGÂZSTAN – „Te vom trimite la închisoare și te vei ruga să scapi cu viață”

Eldos, un tânăr kârgâz convertit de la Islam, care anul trecut a fost bătut aproape până la moarte de trei musulmani furioși din satul Tamchi, Issyk-Kul, Kârgâzstan, a ajuns din nou victimă.

Persecuția lui Eldos a început în 17 octombrie 2018, când trei extremiști musulmani au intrat într-o casă din Tamchi, încercând să-l bată pe unchiul lui creștin. În schimb, l-au găsit-o pe Eldos (25 de ani) și l-au întrebat dacă și el era creștin. Când a recunoscut că este creștin, l-au lovit și l-au trântit la pământ.

Ei au strigat la el că este kafir (un termen jignitor pentru un nemusulman) și a trădat islamul. Apoi au încercat să-l forțeze să spună șahada (crezul islamic), recitare care este considerată convertire sau reconvertire la islam, dar Eldos a refuzat cu curaj. L-au lovit în repetate rânduri în cap în timp ce el zăcea neajutorat pe podea cu maxilarul fracturat, i-au zdrobit dinții și l-au lăsat semi-conștient. La plecare au amenințat că se vor întoarce să-l omoare dacă nu va părăsi satul a doua zi dimineața. După acest atac brutal, Eldos a avut nevoie de o operație complicată la maxilar și va avea nevoie de tratament pentru ochi și înlocuirea danturii pierdute.

Câțiva prieteni ai atacatorilor au efectuat vizite amenințătoare și la alte case creștine din trei sate, jurând că vor da foc acelor case dacă cei trei atacatori vor fi pedepsiți.

La 23 februarie, Eldos și avocatul său au fost chemați la biroul Afacerilor Interne din capitala Bishkek să se întâlnească cu atacatorii săi, ca parte a investigației în curs, ceea ce nu este neobișnuit în țările din Asia centrală. Dar Eldos și avocatul său au fost ținuți captivi timp de zece ore în biroul unui procuror din Bișek de către avocatul atacatorilor, care a încercat să îl forțeze pe Eldos să renunțe la acuzațiile împotriva celor trei bărbați ce l-au atacat în octombrie.

„Te vom trimite la închisoare și te vei ruga să te scap cu viață” a fost doar una dintre amenințările făcute de avocat. El a smuls telefonul din mâna avocatului lui Eldos, a șters înregistrări și l-a lovit. Un anchetator oficial prezent acolo nu a făcut nimic pentru a pune capăt situației care a durat zece ore.

Eldos, unchiul său și soția unchiului, temându-se pentru viața lor, au fugit în altă țară după două zile. Fondul Barnabas îi ajută să se stabilească permanent într-o țară sigură.

Îi mulțumim lui Dumnezeu că Eldos, unchiul și mătușa lui au reușit să fugă în altă țară, scăpând din mâna dușmanilor lor (Iov 6:23). Rugați-vă ca ei să poată trăi o viață liniștită în noua lor casă și să-L slujească pe Domnul fără frică (Luca 1:74). Rugați-vă pentru vindecarea completă a maxilarului și ochiului lui Eldos. Aduceți în rugăciune toți creștinii convertiți de la islam din Kârgâzstan, rugându-vă ca ei să fie tari în credință, ca Eldos, pentru a se opune persecuției continue cu care se confruntă nu numai din partea autorităților, ci și din partea comunității locale. Rugați-vă mai ales pentru protecția caselor creștine care au fost amenințate în trei sate și cereți ca pacea lui Dumnezeu să fie asupra tuturor celor care trăiesc în ele.

Sursa: Fondul Barnabas