Politician belgian vrea scoaterea libertăţii religioase din Constituţie

Politician belgian vrea scoaterea libertăţii religioase din Constituţie

„Libertatea de religie nu mai este necesară,” scrie Bart de  Wever, preşedintele N-VA (Noua Alianță Flamandă), cel mai mare partid din Belgia, în cartea sa intitulată „Despre identitate”, care a fost publicată săptămâna trecută. Această declaraţie tăioasă apare în perioada revizuirii Constituției Belgiei, care garantează drepturile şi libertăţile fundamentale, incluzând libertatea de religie.

Partidul flamand N-VA  este în centrul mai multor controverse ce subminează libertatea religioasă. A reuşit să provoace nemulţumirea comunităţilor musulmane şi evreiești prin interzicerea de la 01 ianuarie 2019 a sacrificării rituale a animalelor pentru consum în Flandra. Acum, De Wever se pare că i-a luat și pe creştini în vizor. În cartea lansată săptămâna trecută, acesta minimizează persecuţiile îndurate de creştinii din primele secole de mâna împăraţilor romani. El adresează şi o întrebare provocatoare: „Ar putea oare musulmanii din Europa să fie ceea ce creştinii au fost pentru Imperiul Roman?”

Această antipatie îndreptată împotriva comunităţilor religioase nu este limitată doar la nişte expresii ce exprimă un dezacord, mai degrabă ea îşi are rădăcina într-o anumită înţelegere a „valorilor iluminismului”. Deşi include libertatea printre aceste valori, De Wever consideră că progresul valorilor iluminismului face ca libertatea de religie să nu mai fie necesară, deoarece se suprapune cu libertatea de exprimare. Această declaraţie reprezintă o noutate, deoarece anterior DeWever declarase în mai multe rânduri că libertatea de religie este o parte integrală a valorilor iluminismului.

Politician belgian vrea scoaterea libertăţii religioase din Constituţie

Declaraţiile lui De Wever anunţă poziţia pe care o va susţine partidul N-VA pe perioada revizuirii Constituţiei Belgiei. Ambele camere ale parlamentului belgian, Camera Deputaţilor şi Senatul, au decis să amendeze articolul 19 din Constituite, articol care garantează libertatea de manifestare a credinţei. În Belgia, schimbarea Constititutiei este posibilă doar atunci când anumite articole sunt marcate pentru a fi revizuite, după care urmează un referendum. Charles Michel, premierul belgian în exerciţiu, încă nu a prezentat o formă finală a Declaraţiei de Revizuire. Dacă articolul 19 va fi prezent în această Declaraţie sau nu, depinde de el. În orice caz, după încheierea procesului legislativ din luna mai, noul Parlament ales va începe dezbaterile privind modificările constituţionale.

Înlăturarea libertăţii de religie prin revizuirea articolului 19 ar reprezenta o gravă violare a obligaţiilor Belgiei sub legea internaţională şi s-ar baza pe o interpretare greşită a ceea ce reprezintă libertatea de religie.

Libertatea de religie este legiferată în articolul 18 din Convenţia Internaţională privind Drepturile Politice şi Civile, în articolul 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi articolul 10 din Carta Fundamentală a Drepturilor Uniunii Europene. În toate aceste coduri de legi, libertatea de religie are o componentă internă şi una externă. Componenta internă include dreptul unei persoane de a avea o credinţă, precum şi dreptul de a şi-o schimba, fără nici un fel de limitări. Componenta externă este reprezentată de dreptul unei persoane ca, fie individual, fie într-o comunitate, în public sau în privat, de a-şi manfiesta religia sau credinţa, de a se închina, de a învăţa, a practica şi de a respecta anumite sărbători.

Conform acestei definiţii, libertatea de religie include mult mai mult decât libertatea de exprimare. Ea înseamnă că o persoană poate avea anumite credinţe sau convingeri, pentru ca mai apoi să adopte un comportament care se bazează pe aceste credinţe şi convingeri.

Libertatea de religie este esenţială pentru identitatea indivizilor şi a unei societăţi. Este regretabil faptul că un lider al unui partid important din Belgia, ţară ce găzduieşte instituţii importante a Uniunii Europene din care face parte, să adopte o poziţie restrictivă prin desconsiderarea unei componente esenţiale a libertăţii.

Sursa: Freedom Blog

Scrie un comentariu