Parlamentul European „La câțiva pași de biruință”

Parlamentul European „La câțiva pași de biruință”

Dragi prieteni,

După prima etapă de succes, înregistrarea candidaturii cu peste 131.000 de semnături, suntem la câțiva pași de a termina maratonul pe care l-am început în noiembrie 2018, când mi-am anunțat candidatura independentă la europarlamentare.

Suntem pe final de campanie electorală. Din nou, nu am fi putut ajunge aici fără sprijinul lui Dumnezeu și fără dedicarea voastră – suntem recunoscători. Dar încă nu am ajuns la final: avem nevoie de mobilizarea voastră masivă la vot, a familiei, prietenilor, vecinilor și colegilor voștri, Duminică 26 mai. Pe buletinul de vot sunt pe ultima pagină, pe poziția 16.

În 5 luni de zile am străbătut peste 30.000 de km în toată România, încercând să ajung în cât mai multe locuri și comunități, bucurându-mă de deschiderea dvs. pentru  mesajul campaniei mele: Renașterea morală a Europei. De asemenea, am avut onoarea să vizitez comunitățile de români din Italia și Londra.

Cu prilejul acestor vizite am lansat cartea „Înfrângerea lui Goliat, Familia și creștinii României îngenunchează Norvegia seculară”, carte primită cu mult entuziasm generat de biruința pe care am avut-o în 2016 la nivel global – reîntregirea familiei Bodnariu.

După eșecul referendumului din 2018, românii înțeleg tot mai mult că nevoia de reinstaurare a valorilor creștine în societatea contemporană transcende acțiunile administrativ-financiare de care România are nevoie – toate bune, dar nu înainte de a restabili un mediu propice și sănătos generat de valorile care au stat la baza consolidării continentului European.

Pe parcursul acestor luni am fost invitat la televiziuni, radiouri publice și private, unde am transmis același mesaj: „Europa trebuie să revină la valorile incipiente, astfel nu va dăinui”. Dintre televiziuni și radiouri amintesc Credo TV, TVR, A7 TV, Prodocens TV, Trinitas TV, Realitatea TV, CNS Roman, Columna TV, TVN, RVE Timișoara, RVE București, RVE Suceava, Radio Unison, Radio Armonia. De asemenea, am acordat interviuri pentru publicații online din România și diaspora.

Parlamentul European „La câțiva pași de biruință”

Pentru a cunoaște inițiativele și propunerile mele pentru Parlamentul European, vă invit să accesați următoarele link-uri:
Decalog: Moțiuni și rezoluții în Parlamentul European – CLICK detalii AICI!

O comunitate de jumătate de milion de oameni onești – visăm prea mult sau avem credință? –  CLICK detalii AICI!

3.5 milioane de voturi: nu le dați partidelor politice – CLICK Detalii AICI!

Nu sprijiniți crimele împotriva democrației – CLICK detalii AICI!

Sanctitatea vieții umane și dreptul la viață – CLICK detalii AICI!

Protejăm Libertatea Religioasă în Parlamentul European – CLICK detalii AICI!

Cu cine votez? Scriptura dă răspuns – CLICK detalii AICI!

Ghidul alegătorului – unde și cum votăm pe 26 mai?

Când au loc alegerile europarlamentare?
Duminică, 26 mai, intervalul orar 7.00 – 21:00, ora locală

Unde se poate vota?
la secțiile de votare la care sunt arondați alegătorii, în orașul de reședință
la orice secție de votare din Romania dacă în ziua votului alegătorul nu se află în orașul de reședință. De exemplu, dacă un alegător cu reședința în București se află în Oradea sau în Austria/Italia/Spania etc. în ziua votului, poate vota la orice secție de votare

Care este vârsta minimă pentru a vota?
18 ani, împliniți la data alegerilor

Documentele necesare pentru a putea vota:
În România: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate
În străinătate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul simplu, pașaportul simplu biometric, pașaportul diplomatic

Lista secțiilor de votare din România – CLICK detalii AICI!

Lista secțiilor de votare din străinătate – CLICK detalii AICI!

Pentru întrebări și solicitări ne puteți contacta la:

Email:
secretariat.petercostea@gmail.com
contact@costea-parlamentuleuropean.ro

Telefon:
+40759 584 511
+40726 199 139
+40784 561 499
+40743 684 071

Website: https://costea-parlamentuleuropean.ro/
Facebook: PeterCosteaEuroparlamentar

Scrie un comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine