Să avem grijă de „Lucrarea de Artă”

Să avem grijă de „Lucrarea de Artă”

Din când în când, auzim despre cineva ca fiind un „om care s-a descurcat pe cont propriu”. Implicația este că tot ce au reușit aceștia să producă și ce au ajuns ei este rezultatul direct al propriei initiative și al muncii asidue. Poate că vă considerați și dumneavoastră tot așa.

De ce este greșit să folosim sintagma aceasta? Până la urmă, mulți provin din contexte dezavantajate sau au trebuit să învingă diferite obstacole pentru a ajunge la nivelul de succes la care sunt acum. Cumva și-au depășit condiția pentru a ajunge la înălțimea la care au ajuns. Chiar persoanele care nu au avut de trecut prin astfel de piedici, deseori se consideră a fi „oameni care s-au descurcat pe cont propriu”, având în vedere timpul și energia pe care au investit-o în cariera lor.

După ce am terminat liceul, deși eram privit ca un elev bun, mă îndoiesc că a fost cineva care să prevadă că eu voi fi „un om de succes”. Dar, undeva pe parcurs am învățat valoarea muncii din greu, a disciplinei și a hotărârii. Săptămâni care depășeau cu mult norma de 40 de ore erau standard pentru mine; am muncit cât am putut de mult și de greu ca să îmi îndeplinesc responsabilitățile cu succes.

Cu toate acestea, niciodată nu mi-am privit realizările ca fiind rezultatul modului în care „m-am descurcat pe cont propriu”. Deși am învățat cum să scriu și cum să editez, și mi-am ascuțit abilitățile de-a lungul timpului, eu nu am început de la zero. Iubeam să citesc și aveam o predilecție înnăscută spre scris. Aceste abilități și talente erau naturale, nu împrumutate, sau produse de mine. Le-am primit prin naștere. Odată ce am realizat ce aveam și am descoperit că îmi plăcea să folosesc aceste daruri, am urmat o anumită educație și am profitat de anumite oportunități pentru a le folosi.

Un adevăr din Biblie mi-a confirmat convingerea mea că orice sentiment al „propriei realizări” ar fi fost o concepție eronată. Efeseni 2:10 afirmă: „Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” Cu alte cuvinte, noi – nu ceea ce facem – suntem „lucrarea” lui Dumnezeu. O altă traducere folosește termenul „operă de artă” în loc de „lucrare”, iar aceasta dă pasajului o însemnătate mai profundă, în unele privințe.

Într-o meditație recentă, scriitoarea Elisa Morgan a definit termenul „lucrare” ca fiind ceva care „denotă o operă de artă sau o capodoperă”. V-ați perceput vreodată ca fiind o „operă de artă” sau o „capodoperă” la fel ca cele dintr‑un muzeu sau dintr-o vitrină? Așa ne descrie Biblia pe noi.

Un alt pasaj din Biblie prezintă o idee similară. Împăratul David din Israelul antic a scris: „Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” (Psalmi 139:13-14).

Când citesc aceste versete mă face să fiu smerit și uimit, în același timp. Și cred că ar trebui ca în toți să evoce aceleași sentimente. Vi-L puteți imagina pe Dumnezeul Universului, Cel care a creat  toate minunile naturii și Universul Întreg, ca fiind atât de personal încât în mod divin ne-a conceput pe fiecare dintre noi ca pe niște opere de artă sau ca pe niște capodopere pe care le afișează cu bucurie în „expoziția” Lui?

Ce fel de „lucrare” ești tu? Poate că punctul tău forte este modul de conducere, sau administrația. Poate că excelezi în vânzări, sau ai o viziune antreprenorială bună. Sau ai abilități artistice unice sau ești talentat în fabricarea manuală a unor lucruri. S-ar putea să fi investit nenumărate ore, transpirație și lacrimi pentru a ajunge unde ești acum. Dar ai folosit ceea ce ți-a dăruit Dumnezeu de la început. Tu ești „capodopera” Lui!

de Robert J. Tamasy

Scrie un comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine