Taiwan devine prima ţară din Asia care legalizează căsătoriile între persoanele de acelaşi sex

Taiwan devine prima ţară din Asia care legalizează căsătoriile între persoanele de acelaşi sex

Începând de vineri, cuplurile de acelaşi sex se pot căsători în mod legal în Taiwan, potrivit CBN News.

Curtea Constituţională din Taiwan a decis în mai 2017  că, potrivit prevederilor Constituţiei, cuplurile de acelaşi sex au dreptul de a se căsători şi a dat un termen de doi ani Parlamentului ca să modifice legea căsătoriei.

Nouă lege a intrat în vigoare pe 24 mai, potrivit CNN.

Insula Taiwan găzduieşte o largă comunitate homosexuală şi există chiar şi parade homosexuale anuale. Totuşi, în noiembrie 2018, a avut loc un referendum în care cetăţenii au votat în chestiunea căsătoriei între persoane de acelaşi sex. 70 % dintre votanţi au respins referendumul.

Cu toate acestea, săptămâna trecută legiuitorii din Taiwan au votat un proiect de lege în care această căsătorie a primit statut legal.

Wu Tzu-an, un activist homosexual din Taipei, a declarat că votul reprezintă „cel mai bun” rezultat pentru ţară.

„Este de asemenea o modalitate prin care putem să arătăm că suntem diferiţi de China,” a spus el, referindu-se la faptul că în China căsătoriile homosexuale nu sunt legale. „Personal nu am planuri să mă căsătoresc, însă cred că este un semn de egalitate.”

Xiaogand Wei, liderul Institutului de Educaţie pentru Sănătatea Genului din Beijing, spune că legea este istorică.

„Va avea un impact pozitiv asupra comunităţii LGBT din China, ne oferă multă speranţă,” a declarat el pentru CNN.

„Guvernul chinez a arătat înspre tradiţiile culturale ca fiind motivul pentru care căsătoriile între persoanele de acelaşi sex nu sunt potrivite pentru China. Însă decizia politică din Taiwan, care are o tradiţie comună cu China, dovedesc faptul că cultura chineză poate fi deschisă, diversă şi progresivă.”

Directorul executiv al Alianţei Taiwaneze pentru Parteneriate Civile, Victoria Hsu, a declarată că speră ca familiile heterosexuale nu vor avea sentimentul că vor pierde ceva, după intrarea în vigoare a noii legi.

De asemenea preşedintele Taiwanului, Tsai Ing-wen a comentat şi el votul asupra legii. „Am făcut un mare pas înainte înspre adevărata egalitate, şi am făcut Taiwanul o ţară mai bună.”

Scrie un comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine