VALERIU GHILEȚCHI Ca în comunism: Copiii sunt îndoctrinați, iar Dumnezeu – omorât

Politicianul Valeriu Ghilețchi consideră că și în democrație copiii sunt îndoctrinați, la fel ca în comunism. Opinia a fost exprimată în cadrul emisiunii „Probă la microSCOP”, moderată de jurnalista Gutiera Prodan. Valeriu Ghilețchi s-a implicat în politică pentru a promova familia și valorile creștine. Pentru lupta sa a fost distins cu „Premiul pentru Apărarea Familiei”.

Ați fost distins cu „Premiul pentru Apărarea Familiei 2019”. Cât de important este pentru Dumneavoastră această apreciere?

Promovez familia nu de dragul premiilor, dar pentru că este important pentru societate. Mă bucură însă că există oameni care mă susțin în această luptă. Este greu să promovezi valorile tradiționale în contextul tendințelor ultraliberale și ultraprogresiste.

Ce vă aduceți aminte din copilăria Dumneavoastră?

Îmi aduc aminte de casa părintească, de părinții mei, de bunei, de strada pe care am copilărit. Aceste amintiri sunt prețioase pentru mine. Mulțumesc lui Dumnezeu că părinții mei trăiesc. Familia este importantă în viața noastră. Aici învățăm să iubim, să iertăm, să fim buni. Aceste valori face ca lumea să fie mai bună.

Există familii perfecte?

Fiecare om are neajunsuri. Ca urmare, nici familia nu poate fi perfectă. Important este să recunoaștem greșelile noastre și să depunem efort să le depășim. Pentru a cunoaște dragostea, bunătatea, toleranța trebuie să luptăm cu neajunsurile noastre. Numai în acest mod vom evolua și vom deveni mai buni.

De ce sunt mulți pesimiști?

Pentru că nu au încredere în Dumnezeu. Când ai o relație personală cu Dumnezeu nu poți fi pesimist. Când îi încredințezi viața lui Dumnezeu, ești liniștit, chiar dacă nu știi ce îți aduce ziua de mâine. Omul trebuie să-și trăiască viața prin prisma existenței lui Dumnezeu. Credința aduce liniște și armonie în suflet.

La ce visa copilul Valeriu Ghilețchi?

Am crescut în perioada când primul om a zburat în cosmos. Nu a existat nimic mai revoluționar în acea perioadă. La fel ca alți copii, îmi doream să fiu cosmonaut. De fapt, acest vis de a fi cosmonaut exprima dorința de a face ceva măreț pentru oameni. De aceea, am fost mereu preocupat să studiez, să mă dezvolt. Atunci când depui efort să devii mai bun și să faci fapte bune, Dumnezeu te binecuvântează.

Dar nu v-ați urmat visul…

Da, mi-am schimbat visul când am crescut. Dar alegerea meseriei mele a fost influențată de acele aspirații din copilărie: de a face lucruri mărețe. Am ales să studiez radiotelecomunicații. Era un domeniu nou pentru acea perioadă. Atunci am văzut prima dată un computer – a fost fascinant! Am învățat lucruri pe care nu le cunoșteam, care impresionau. După colapsul Uniunii Sovietice am avut posibilitatea să studiez teologia, un alt vis din copilărie.

Și ce v-a determinat să vă implicați în politică?

Am considerat că valorile creștin-morale trebuie promovate în spațiul public. Mă așteptam ca  societatea democratică să fie mai deschisă față de aceste valori. În Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei am susținut rezoluții care protejează copiii și valorile creștine. Și am rămas dezamăgit să constat că și în democrație copiii sunt îndoctrinați. Un exemplu este cazul familiei Bodnariu, din Norvegia, care a fost lipsită de copii, din cauza educației religioase. Din fericire, familia și-a recuperat copiii. Lupta pentru valorile tradiționale este crâncenă și în Moldova. Vedem că noțiunea de ”discurs de ură” este folosită tot mai des pentru a submina aceste valori. Ca urmare, omul nu poate să-și expună părerea, să-și protejeze valorile, la fel ca în perioada sovietică. Vestul promovează o toleranță unilaterală, și asta nu e corect. Toleranța înseamnă însă îngăduință și respect reciproc.

Poate omul să-și îmbunătățească viața?

Evident, calitatea vieții noastre depinde de acțiunile întreprinse. Probleme există și vor fi mereu. Noi trebuie să ne schimbăm atitudinea față de viață, să învățăm să apreciem ceea ce avem. Și atunci viața devine mai frumoasă. Buneii și părinții noștri au trăit mult mai greu. În prezent, condițiile de viață sunt mult mai bune. E păcat să te plângi. Atâta timp cât trăim, avem posibilitatea să ne facem viața mai bună.

Redactor: Maria Dimineț

Sursa: Sputnik Moldova 

Urmăriți interviul integral în format video mai jos.