Poliţia din Nepal investighează creştini pe care îi acuză de prozelitism

Patru creştini din Nepal, inclusiv o femeie din America, sunt investigaţi de autorităţi în urma unor acuzaţii de prozelitism, informează portalul Christian Today.

Grupul de creştini a fost arestat pe 23 aprilie în Ghorahi, un oraş din provincia Dang Deukhuri din Nepal. În afară de femeia din America, a cărui nume nu a fost dat publicităţii, din grup mai făcea parte Dilli Ram Paudel, secretarul general al Societăţii Creştine din Nepal, un cetăţean indian Gaurav Sreevastab şi pe Kusang Tamang din Nepal.

Femeia din America a fost eliberată în ziua următoare, iar restul grupului a fost reţinut până pe 29 aprilie, conform organizaţiei Christianity Solidarity Worldwide (CSW).

Ei au fot puşi în libertate, fără cauţiune, de către Judecătoria din Dang, însă Poliţia nu a renunţat la acuzaţii.

În Nepal există restricţii privind practicarea religiei. În articolul 158 din Codul Penal nepalez, care a intrat în vigoare în august 2018, prozelitismul şi conversia sunt considerate infracţiuni ce pot aduce pedepse cu închisoarea de până la 5 ani, precum şi amenzi. Cetăţenii străini care sunt condamnaţi pentru aceste infracţiuni, vor fi deportaţi în termen de 7 zile după executarea pedepsei cu închisoarea.

Conform CSW, creştinii au fost acuzaţi de distribuţia de pliante creştine, fapt care subminează religia hindusă majoritară. Aceştia trebuie să-şi susţină nevinovăţia în faţa instanţei, deşi încă nu a fost stabilit încă un termen pentru înfăţişarea în fața judecătorilor.

Avocatul grupului de creştini, Govinda Bhandi Sharma, spune că acuzaţiile sunt „fără temei şi părtinitoare.”

„Cele patru persoane, ce fac obiectul acestui caz, nu au fost implicate în prozelitism,” spune el.

„Ei erau adunaţi într-o biserică pentru o adunare a comunităţii creştine. Legea oferă oricărui nepalez libertatea de a-şi exprima religia.

„Atitudinea autorităţilor din Nepal nu s-a schimbat faţă de creştini, nici după promulgarea noii Constituţii, care face din Nepal un stat secular, bazat pe libertatea credinţei şi a religiei. Articolul 26 din noua Constituţie consfinţeşte acest drept.

„Există o încălcare clară a drepturilor fundamentale, în acest caz.”

Directorul executiv al CSW a salutat decizia instanţei de a elibera creştinii, însă spune că este îngrijorat de efectele articolului 158 din Codul Penal.

„Îndemnăm Nepalul să abroge articolul 158 din Codul Penal, care este în contradicţie cu Constituţia care garantează libertatea de credinţă sau religie şi angajamentul de a respecta acest drept conform legislaţiei internaţionale.”