Reacția Patriarhiei Române la spectacolul teatral „Eu sunt. Și?” prezentat la Cluj-Napoca

Reacția Patriarhiei Române la spectacolul teatral „Eu sunt. Și?” prezentat la Cluj-Napoca

„Patriarhia Română a luat act cu profundă indignare de spectacolul de teatru „Eu sunt. Și?” prezentat la Cluj-Napoca în cadrul „Săptămânii Mândriei” a minorităților sexuale.

Conținutul indecent al acestei reprezentații include folosirea batjocoritoare a unor simboluri religioase creștine, mesajul transmis fiind unul deliberat blasfemiator.

Asemenea atitudini jignitoare la adresa covârșitoarei majorități a românilor, etichetarea negativă a credincioșilor creștini, ofensarea repetată a sentimentelor religioase dezbină societatea şi denotă intoleranță tocmai din partea acelora care fac apel în mod insistent la toleranță.

Considerăm că este vorba de un act de propagandă ideologică anticreștină, care nu poate fi scuzat sub pretextul unei manifestări așa-zis artistice.

Amintim că Legea cultelor 489/2006, la art. 13, alineatul 2, stipulează că „sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă, precum și ofensa publică adusă simbolurilor religioase”.

În consecință, pledăm pentru respectarea legii în spiritul și litera ei. În acelaşi timp, îndemnăm la promovarea decenței în spațiul public, ca premisă pentru o reală toleranță.

Biroul de presă al Patriarhiei Române”.

ȘtiriCreștine.ro menționează că luni, 10 iunie, în toată țara s-a dat startul Săptămânii Mândriei, un festival organizat de Comunitatea LGBTQ. Pe agenda evenimentelor de luni, la Cluj-Napoca a avut loc o expoziție de fotografii, o istorisire a poveștilor de viață ale homosexualilor și un spectacol de teatru. Ultimul eveniment intitulat „Eu sunt. Și?” a stârnit reacții de indignare. Piesa prezentată la „Casa Tranzit” din Cluj-Napoca, actorii, îmbrăcați în haine călugărești tăiau ceapă pe o icoană catolică care Îl reprezenta pe Isus Hristos.

De cealaltă parte, Comunitatea LGBT susține că spectacolul nu este un eveniment produs și organizat de ei. Potrivit unui comunicat al organizatorilor „Săptămânii Mândriei” transmis, miercuri, agenției Mediafax, spectacolul de teatru „Eu sunt! Și?” a fost pus în scenă de o companie independentă, Teatrul Bagaj.

„Cei care au asistat cap-coadă la reprezentație cunosc însă adevărul – acest spectacol ironizează extremismul religios și falsa religiozitate a celor care, deși nu se regăsesc în valorile creștine precum iubirea, compasiunea și respectul, folosesc religia creștină drept scut atunci când îi atacă pe cei mai vulnerabili dintre noi, iar acesta este un fenomen ce ar trebui să scandalizeze orice creștin adevărat. Spectacolul nu face vreo propagandă homosexuală, ba dimpotrivă, are pasaje împotriva comunității gay sau replici care aduc atingeri demnității noastre. Spectacolul nu este un spectacol al comunității LGBTQ, nu este produs de noi, este un spectacol al unei companii de teatru independente, iar cei care au produs și interpretează acest spectacol sunt heterosexuali, bărbați care iubesc femeile și femei care iubesc bărbații”, se arată în documentul citat.

Organizatorii manifestării susțin că spectacolul a fost inclus în program pentru că este un act artistic, este o viziune regizorală care în cele din urmă promovează apropierea dintre oameni, indiferent de religia sau orientarea lor sexuală.

Potrivit portalului ClujLife, care prezintă piesa teatrală, spectacolul vorbește, așa cum sugerează și titlul, despre problema identității, iar în cazul nostru, despre identitatea sexuală. Abordează tema homosexualității prin prisma ambelor tabere (pro/contra) într-o cheie ironică și aproape autoironică. Spectacolul este un colaj de idei, rezultatul unei introspecții individuale și colective și are ca sursă de inspirație lagărele de concentrare pentru gay din Cecenia, cu toate că vociferează din perspectiva românului. Conținând elemente de performance, tinde spre o exprimare exacerbată a ideilor noastre cu privire la condiția comunității LGBT. Spectacolul este un test de onestitate și curaj atât pentru echipă, cât și pentru public. Spectacolul “Eu sunt! Și?”, din cadrul festivalului Galactoria 2018, a reușit să atragă atenția publicului clujean inainte de a avea premiera propriu-zisă. Acest fapt este datorat tocmai temei abordate, dar și dorinței acestei echipe tinere de a atrage un public tânăr care se confruntă cu problemele discutate în spectacol. Echipa este formată din Dan Boldea – cel care a adus acest concept, dar care s-a și ocupat de dramaturgia spectacolului, Loran Betty – regizorul spectacolului, și actorii Bogdan Gontineac, Oana Nemeș, Dragoș Lupău și Paul Sebastian Popa.

Reacția Patriarhiei Române la spectacolul teatral „Eu sunt. Și?” prezentat la Cluj-Napoca

Scrie un comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine